Comunitate

M.Ap.N. recrutează rezervişti voluntari

Adriana Clej

Procesul de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari ai Armatei României continuă şi anul acesta cu selecţionarea candidaţilor care doresc să se încadreze în funcţii de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri şi soldaţi-gradaţi rezervişti voluntari.
Sunt disponibile în acest an peste 3.400 de posturi, dintre care aproximativ 380 pentru ofiţeri, aproximativ 140 pentru maiştri militari, aproximativ 680 pentru subofiţeri şi peste 2.200 pentru gradaţi şi soldaţi rezervişti voluntari.
Recrutarea candidaţilor are loc până pe 8 iunie, iar selecţia candidaţilor, repartizarea pe funcţii, anunţarea acestora, declaraţi admişi şi instruirea lor se vor desfăşura conform unui calendar care va fi anunţat cât de curând este posibil.
Pentru înscriere, candidaţii se vor prezenta la sediile centrelor militare zonale, judeţene sau de sector pe a căror rază îşi au domiciliul, unde trebuie completată o cerere, având la ei următoarele documente: actul de identitate, în original şi în copie; certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maximum şase luni înainte de data depunerii; acte de studii şi alte documente care atestă alte competenţe dobândite, în original şi în copie; permisul de conducere, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice; livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.
La prezentarea la centrele militare, participanţii vor primi toate informaţiile legate de etapele procesulului de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari, respectiv unitatea militară în care urmează să susţină probele de selecţie, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, dacă este cazul.
Înscrişii fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor pentru orientarea către armele, serviciile şi specialităţile militare pentru care prezintă aptitudini. Alte detalii suplimentare pot fi obţinute la sediul Centrului militar judeţean din Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura