Luncoiu de Jos trece pe energie verde. De ce nu, dacă e gratis
Magdalena Șerban
Primarii care nu se gândesc la perspective, mai ales pe unde vor scoate cămașa cu cheltuielile, pe viitor, dat fiind faptul că energia electrică nu dă semne de ieftinire, ci de scumpire de la an la an, vor avea de tras, alături de comunitățile pe care le conduc. Sistemul de iluminat public este un consumator lunar considerabil, acestuia adăugându-se instituțiile publice din raza administrativ-teritorială. La Luncoiu de Jos se vrea soluționarea unor astfel de aspecte ce țin de un bun management al costurilor, fiind depus un proiect în acest sens.
Panourile solare, sursa principală
„Vizăm construirea unei centrale fotovoltaice pentru acoperirea consumului propriu de energie electrică a UAT Luncoiu de Jos, așa că pentru a reuși să îndeplinim acest obiectiv am depus la Ministerul Ener-giei, în cadrul Programului-cheie nr. 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei- Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum, cerere de finanțare. Valoarea totală a demersului este de 1.054.935,00 lei”, a anunțat primarul din Luncoiu de Jos, Călin Dorin Dud (foto). Edilul a subliniat că plafonul aferent cheltuielilor de funcționare publică și întreținere s-a tot modificat, și nu în minus, pe când aceste sume ar putea fi folosite la ceva constructiv, nu să se piardă în vânt. Ca de exemplu la demararea unor reabilitări, reparații și chiar mici modernizări. Plus ca bază pentru a porni noi investiții, prin scrierea documentațiilor, depunerea lor pe diverse axe de finanțare (guvernamentale ori europene), întocmirea studiilor de fezabilitate, obținerea avizelor necesare, etc. ,,Sistemul de iluminat public va fi susținut din energia solară, așa că orice calcule am face, vom scuti foarte mult visteria locală. Gândiți-vă doar vara, când soare e, din plin. Nu e păcat să se irosească și noi să fluturăm banii pe geam? Și repet, nu știm ce ne rezervă ziua de mâine, ce se va mai scumpi și cu cât. Să fim prevăzători și pregătiți. Dacă tot avem oportunitatea asta să primim sprijin financiar, să nu o pierdem. Vom ajuta și Școala Gimnazială din Luncoiu de Jos și Școala Primară din Podele, în același mod. Avem parteneriate parafate cu cele două unități de învățământ. Ce mai vreau să adaug că vom avea și noi o cotă neeligibilă de asigurat, precum și cheltuielile de operare și mentenanță pe o perioadă de 5 ani. Dar suntem asigurați pentru zoua de mâine”, a mai punctat edilul șef. De precizat că proiectul se află în etapa de evaluare.