ComunitatePolitica si administratie

Luncoiu de Jos, o nouă treaptă mai sus, în 2025

Magdalena Șerban

Luncoiu de Jos a strălucit în 2024. Asta, datorită faptului că aici rulează multe proiecte investiționale do­bân­dite de administrația publică pe dife­rite axe de finanțare. Cert este că nu s-a ratat nimic din ce a putut aduce eli­gibilitate. Iar pentru că zilele ră­mase din anul curent se numără deja foarte repede, e timpul să se cân­tă­rească cifrele. Prichindeii au și ei asi­gurate bucuriile lor.

Moșul e darnic
„Cadourile pentru copilași vor fi duse la școală, Moșul pregătindu-le pentru cei care îl așteaptă. Îmi cer scuze co­munității, dar nu avem posibilitatea finan­ciară pentru a investi în iluminat festiv spectaculos. Doar câteva orna­mente sunt concentrate în centru, în preajma primăriei, pentru a marca săr­bă­torile de iarnă. Pe viitor, dacă situația financiară se schimbă, chiar îmi doresc să facem mai mult. E frumos să vezi iluminat superb, măcar o dată pe an”, a anunțat primarul din Luncoiu de Jos, Călin Dorin Dud (foto).

Multe milioane de euro
„Anul îl încheiem la limită. Asta, din punct de vedere al banilor, al alocărilor. Ca investiții, 2024 a fost chiar bun. Avem multe proiecte în derulare. Am primit undă verde pentru programul de eficientizare energetică prin montarea panourilor fotovoltaice, în vederea asi­gurării independenței energetice a instituțiilor publice de la nivel local (ur­mează semnarea contractului de finan­țare, la minister, la București), suntem în etapa de evaluare pentru proiectul depus pentru eficientizarea și moder­nizarea iluminatului public (diferența rămasă pentru Podele și Dudești), iar 99% cred că este în mod calr eligibil, fiind admiși în prima treime. Așteptăm APA PROD-ul să se apuce prin master­planul județean de rețeaua de apă, prin Planul Național de Redresare și Re­ziliență (PNRR) lucrăm la căminul cultural de centru, dispensarul uman e finalizat și urmează recepția lucrărilor, dotările cu echipamente și mobilier la școli urmează să se finalizeze și se lu­crează la cămine. Apoi, la primăvară vom monta stațiile de încărcare elec­trică (obținute tot prin PNRR). Și tot pe aceeași axă s-a finalizat sistemul de monitorizare video. Am început mon­tarea de stații de autobuz moderne, cu iluminat noaptea și cu sistem smart (se pot încărca inclusiv telefoanele). Sunt multe pe rol și din 2025 vin altele. Să­nătoși să fim”, a mai subliniat edilul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura