ComunitatePolitica si administratie

Luncoiu de Jos are nevoie urgentă de un microbuz şcolar

Magdalena Şerban
Cu un microbuz din 2008, uzat şi cu probleme tehnice mai mereu, administraţia publică din Luncoiu de Jos nu crede că este corect ca elevii de aici să fie transportaţi la şcoală ca şi când siguranţa lor nu ar conta. Prin urmare, deşi solicitările anterioare în ce priveşte primirea unuia nou au eşuat, speră ca măcar în al 12-lea ceas să fie auziţi.

Se poate dacă se vrea
„Am apelat, recent, la un parlamentar hu­ne­dorean, mai exact la Vasilică Potecă, pen­tru a ne sprijini în demersul nostru de a soli­ci­ta un microbuz nou destinat transportului şcolar la nivel local. Ne-am pus speranţa că vom fi ajutaţi, chiar dacă nu am avut sorţi de izbândă în anii trecuţi, atunci când ne-am mai încercat singuri norocul, dar degeaba. Nu cerem nimic pentru noi, la primărie, ce­rem doar siguranţă pentru copilaşii pe care co­munitatea noastră îi are. Avem şcoală generală în satul principal şi una primară la Podele. Copiii sunt aduşi din toate localităţile aparţinătoare. Momentan, gimnaziala se află într-un proces amplu de modernizare, în baza unui proiect câştigat pe axă guvernamentală (prin Programul Naţional de Dezvoltare Lo­cală – PNDL), iar cursurile se ţin la Centrul de Informare Turistică, la căminul cultural, la Bi­blio­tecă, la sala de fitness, iar Cancelaria func­ţionează la dispensarul uman, deci ne-am organizat cum am putut, până la finali­za­rea lucrărilor. De reabilitări serioase nu a mai beneficiat din 1964, de când datează, aşa că era absolut firesc să îi vină rândul. Nu cred că ne putem numi oameni atunci când ştim că există un pericol care pândeşte, iar noi nu facem nimic. Vorbesc de un microbuz pe care l-am primit în 2008, iar de atunci a deservit elevii zilnic, iar prin urmare gradul lui de uzură a devenit maxim. Pe lângă faptul că pie­sele de schimb sunt scumpe, servisarea la fel, ne dă şi emoţii să nu cumva să pună viaţa în pericol. Sunt convins că în ţară mai există multe alte exemple de acest gen şi aş face un apel la mai marii noştri decidenţi să prioritizeze înnoirea parcurilor auto şcolare, deoarece dacă s-ar studia problema cu asumare şi atent, s-ar observa că multe ma­şini ar trebui casate, nu să fie puse tocmai în slujba copiilor“, a afirmat Călin Dud (foto), pri­marul comunei Luncoiu de Jos. Conform aces­­tuia, prin Programul Operaţional Compe­ti­tivitate (POC) a fost cuprinsă achiziţionarea unui număr de 71 de tablete electronice (prin Inspectoratul Şcolar elevii au primit doar 12), trei table inteligente şi 11 laptopuri pentru ca­drele didactice.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura