ActualitatePolitica si administratie

Luna septembrie, termen pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a Castelului Nopcsa

Ieri, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, împreună cu o echipă formată din angajații Consiliului Județean Hunedoara, alături de primarul comunei Sântămăria Orlea, Dumitru Oprean, precum și de constructorul care execută lucrările de reabilitare, au analizat stadiul lucrărilor de punere în valoare a Castelului Nopcsa din Săcel.

Bani de la minister și Consiliul Județean
Luna septembrie a acestui an este ter­menul la care va fi finalizat proiectul, lucrările de reabilitare urmând să pună în valoare acest important obiectiv al județului Hunedoara.
Fondurile necesare au fost atrase de Consiliul Județean Hunedoara prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2.
Valoarea contractului este de 9,4 milioane de lei, din care contribuția Consiliului Judeţean este de 1,2 milioane de lei, restul fiind alocat de Guvernul României, prin Ministerul Dez­voltării Regionale.
„Conducerea PSD a Consiliului Județean Hunedoara continuă investițiile. Laurențiu Nistor, de pe vremea în care deputat, a sus­ținut acest proiect, de reabilitare a Castelului Nopcsa și pentru asta îi mulțumesc. Acum, ca președinte al Consiliului Județean, va recep­țio­na această lucrare excepțională”, a spus Costel Avram, administratorul public al județului.

Datorii
Castelul a fost construit, pe două nivele, în jurul anului 1872. Are forma în plan alungită, cu fronton zimțat la fațada vestică, turn de colț impozant, cu forma în plan dreptun­ghiulară, cu creneluri, și turnuleț octogonal în partea de est. Fațada principală este accen­tuată de un rezalit central, de forma unui bastion.
Timp de mai multe decenii, castelul a fost în proprietatea familiei Naláczy, dar conform tradiței orale, aceasta ar fi avut atât de multe datorii la familia Nopcsa din Silvașu de Sus, încât în schimbul datoriei, baronul Nopcsa László (poreclit Fatia Negra – „Față neagră”) a pus sechestru pe acest domeniu. În anul 1872, administrarea proprietății a fost pre­luată de către fiul mai mic al baronului, Elek. Acesta a reconstruit castelul, s-a mutat în el și a practicat o agricultură modernă pe acest domeniu, fiind primul care a adus o mașină de treierat în județul Hunedoara. Primul fiu al lui Elek a fost aventurierul Ferenc (Franz), con­siderat și om de știință datorită rezultatelor semnificative obținute în domeniul paleon­tologiei. În toamna anului 1920 baronul Franz Nopcsa a revenit la reședința sa, însă în urma unei altercații cu țăranii localnici a trebuit să se retragă cu o fractură craniană la Sântămărie Orlea, pentru îngrijiri medicale.[2]. Rămas cu sechele în urma acestui incident, în 1933 a suferit o depresie severă, în urma căreia și-a împușcat prietenul și secretarul Bajazid Elmaz Doda. După comiterea acestei fapte, baronul s-a sinucis, iar descendenții de sex masculin ai familiei au dispărut. În 1908, sora sa, Ilona (1883-1963) a devenit soția contelui Albert Pallavicini și s-a mutat în Italia. Moștenitorii nu au solicitat restituirea castelului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura