Comunitate

Luna august vine cu Zilele Orașului Uricani

Magdalena Șerban

Pe lângă multitudinea de proiecte, unele accesate recent, altele deja câștigate și aflate în implementare, e timpul ca administrația publică din Uricani să dea tonul distracției es­tivale. Și nu uneia oarecare, ci eve­nimentului de suflet al comunității, Zilele Orașului. Manifestarea se va desfășura în zilele de 19, 20 și 21 august 2022, fiind mult așteptată după doi ani de pauză, timp în care pandemia și-a impus propriile reguli.

Pentru oamenii locurilor, în special
„Lumea simte nevoia unei des­tin­deri după doi ani de constrângere pan­demică, așa că nu puteam să ră­mânem indiferenți la o asemenea ce­rință. Ca o modificare, față de edițiile precedente, vreau să spun că nu se mai organizează campionatul de fot­bal, cauza fiind aceea că terenurile de sport sunt prinse în lucrări de mo­der­nizare, dar rămân valabile întrecerile de tenis de masă, șah și table”, a anun­țat primarul din Uricani, Dănuț Buhăescu (foto). Cât privește programul artistic, se pare că va fi unul generos, nume sonore din show-buizz-ul autohton urmând să bucure publicul. Deocam­dată, sunt la nivel de propunere, lista nefiind definitivată, însă în cărți se află Andra, Jador, Talisman, Noaptea târziu, Ciprian Roman, Nicoleta Voica, Vasile Muraru, Valentin Fătu, Ioan Drăgan și Ka-Riga. Acestora li se adaugă an­sam­bluri de dansuri populare și artiști locali de la Casa de Cultură din Uricani, pre­cum și din alte localități ale Văii Jiului. Ca de obicei, scena va fi amenajată în apropierea blocului 13 din centrul civic. Legat de detalii, edilul le va fur­niza imediat ce vor fi stabilite în forma lor finală, inclusiv orarul acțiunilor.