Actualitate

Lucrătură „murdară” lângă primărie

Nicolle Ebner

O societate comercială din Deva a scăpat ca prin urechile acului de amenda maximă, de 10.000 de lei, ce poate fi aplicată de primărie, pentru nerespectarea domeniului public.

Alee pietonală, depozit de bitum

Zilele trecute, reprezentanţii unei firme au efectuat lucrări de amenajare a unei curţi interioare. Spaţiul comercial este amplasat în imediata apropiere a Primăriei Deva, iar strada care face legătura între primărie şi prefectură este declarată alee pietonală. Asta nu i-a împiedicat pe patronii respectivi să răstoarne o basculantă de mare tonaj de bitum încins, exact în faţa restaurantului ce urmează a fi deschis. E drept că puseseră ceva cartoane de protecţie, numai că bitumul basculat s-a împrăştiat cu mult peste ele.

Noroc că unii trecători, deranjaţi de smoala care li se lipea de talpa pantofilor – nu aveai pe unde să calci, decât prin bitumul împrăştiat pe toată strada – au pus mâna pe telefon şi au sesizat Poliţia Comunitară şi Primăria Deva. „Am identificat patronul firmei, căruia i s-a pus în vedere că, dacă nu curăţă strada, va primi amenda maximă ce se acordă în astfel de cazuri”, a declarat viceprimarul Cosmin Costa. Cu un funcţionar de la primărie şi cu comunitarii pe cap, patronii au ieşit repede la curăţat mizeria pe care o făcuseră.

4 comentarii la „Lucrătură „murdară” lângă primărie

  • Asa se face o NON STIRE!!! Nicole, renunta la stilul de presa al anilor 90! Crede-ma ce faci tu nu se numeste presa! E asa un fel de ..DRAGA JURNALULE!!

  • Mama, ce urechi mari avea acu ala prin care au scapat de amenda!

  • Nicole, nu’l baga in seama pe impersonalul impersonal. El a facut jurnalism la SH-ID.

  • Nea Anton ..las/o jos ca măcăne! Pe bune…asta e articol de presă?
    A venit unu cu bascula…si a rasturnat niste bitum..Si frate…cand a venit angajatu primariei s/au ***** aia pe ei..

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura