Lucrările la reţeaua de gaz din comuna Dobra, în linie dreaptă. Începute de o lună, se desfăşoară conform graficului de execuţie
Magdalena Șerban
La Dobra, rețeaua de gaz metan e deja în implementare, lucrările desfășurându-se în satele Rădulești, Stâncești, Ohaba și Bujoru. Proiectul este unul extrem de important pentru comunitatea de aici, aducând nu doar o utilitate modernă, ci și confort și plusvaloare proprietăților.
Peste 1.500 de racorduri
,,Se execută pe rând lucrările aferente, urmând să fie parcurse și celelalte sate aparținătoare. Este un demers foarte mare, care va aduce beneficii nu doar în viitorul apropiat, ci și în cel îndepărtat. Rețeaua de gaz în comuna noastră va avea 65 de kilometri, iar conducta vine până în Leșnic, dar ne vom lega din Șoimuș, nefiind volumul de gaz necesar ca să acopere nevoile comunei. În total (în cele 3 comune asociate în proiect), sunt prevăzute peste 5.000 de racorduri”, a explicat Ovidiu Pădurean (foto), primarul din Dobra. După cum se știe, Consiliile Locale din Ilia, Dobra și Crișcior au încheiat un acord de parteneriat în vederea depunerii acestui proiect important în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, având denumirea de „Dezvoltare de rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale pentru autoritățile publice locale” și fiind accesat prin Axa prioritară 8 – „Sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale”. În urma procedurii de selecție, a întrunit punctajul maxim, din totalul celor 15 care au fost aprobate.