Comunitate

Lucrări de sezon la S.P.I.G.M

Magdalena Şerban

Reprezentanţii Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva (S.P.I.G.M) anunţă că în această perioadă se lucrează în permanenţă (inclusiv în zilele de weekend) la stropirea plantelor, florilor şi arbuştilor decorativi din jardiniere, sensuri giratorii şi scuaruri.

„În ultima vreme, s-au montat peste 50 de bănci stradale şi coşuri de gunoi pe raza municipiului Deva şi s-au efectuat reparaţii la indicatoarele rutiere din cadrul oraşului. De asemenea, se asigură cu personalul propriu, paza, curăţenia şi îngrijirea parcurilor Cetate, Bejan şi Opera, dar şi a Pieţei Arras şi Ardealul. Mai vreau să precizez că sesizările ce ne sunt adresate provin în proporţie de peste 70 la sută din folosirea aplicaţiei DEVA 24, iar restul ne sunt transmise în formatul clasic (scris), fiind depuse la secretariatul instituţiei sau la sediul Primăriei Deva. Reamintesc faptul că sesizările referitoare la mobilierul stradal (relocări bănci\mese stradale sau montarea de bănci/mese stradale) şi cele legate de tăierile definitive de arbori trebuie să fie aprobate de către asociaţiile de locatari\proprietari”, a spus Irinel Faur (foto), directorul S.P.I.G.M Deva.
Acesta a mai specificat faptul că perioada de toaletare a arborilor începe la 1 octombrie 2018. Din cauză că în prezent, pomii se află într-o stare de vegetaţie, orice intervenţie asupra lor este strict interzisă de către legislaţia în vigoare, facând excepţie situaţiile de urgenţă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura