Lucian Stanciu, vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turism: „Avem mulţi excursionişti, nu turişti!“

Sorina Popa

Achiziţii şi transferuri pe bandă rulantă, susţin reprezentanţii ALDE Hunedoara că se întâmplă în organizaţie. Unul dintre cei care au bătut palma cu fostul şef al CJ Hunedoara este Lucian Stanciu (foto), vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc. Acesta a declarat, ieri, în conferinţa de presă susţinută de liderii ALDE Hunedoara, că lucrează la o strategie de turism pentru judeţ.
„Fiind al doilea judeţ ca potenţial turistic din România (după Constanţa) şi primul judeţ ca patrimoniu turistic, este nefiresc să căutăm alte soluţii pentru economia locală. Prin dezvoltarea turismului se va dezvolta şi judeţul, pentru că turismul, fiind regele serviciilor, dă de lucru la numeroase alte domenii conexe: alimentaţie publică, transport, furnizori pentru facilităţile de cazare şi masă, comerţ de diferite tipuri. Dezvoltarea turismului nu se poate face fără dezvoltarea infrastructurii judeţului, ceea ce înseamnă automat dezvoltarea globală a judeţului. Dezvoltarea turistică va crea noi locuri de muncă (există deficit deja la forţa de muncă în turism) aşa că formarea profesională pe toate nivelurile, de la şcoala profesională, până la învăţământul superior, va fi o prioritate. Judeţul nu duce lipsă de vizitatori. Dar, din păcate, aceştia sunt confundaţi des cu turiştii. Greşit! Din cei peste 600.000 de vizitatori anuali de la Castel şi Cetate, la care se adaugă alte multe zeci de mii de la celelalte obiective turistice, un procent ce nu depăşeşte şapte-opt la sută după estimările noastre sunt turişti. Turistul este excursionistul sau vizitatorul care petrece cel puţin 24 de ore într-o destinaţie turistică. De aceea, pentru noi va fi primordială transformarea judeţului într-o destinaţie turistică. Acest lucru se va putea face doar prin armonizarea relaţiilor dintre Consiliul Judeţean şi autorităţile locale. Dacă autorităţile locale nu vor înţelege că turismul şi politica nu prea fac casă bună, vom fi nevoiţi noi să câştigăm judeţul şi primăriile! Concret, vom elabora o strategie pe termen mediu şi lung de dezvoltare economică a judeţului Hunedoara, în care turismul va fi motorul principal. Pe termen mediu, turismul va trage după el restul sectoarelor economice. Pe termen lung vom dezvolta turistic judeţul, ceea ce va însemna, pe cale de consecinţă, dezvoltare economică globală a judeţului”, a afirmat Lucian Stanciu.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

310 intervenții și misiuni ale salvatorilor hunedoreni în minivacanța de Revelion

Ultimele patru zile au fost solicitante pentru echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara, care…

19 minute ago

INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI ÎN CAZURI DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ ȘI ÎNCĂLCARE A ORDINELOR DE PROTECȚIE

Polițiștii din județul Hunedoara au intervenit, în ultimele zile, în mai multe cazuri de violență…

22 de minute ago

Localitatile realimentare de curent:

Crișcior, Vorța, Ribita, Bosorod, Balșa, Certeju de Sus, Cârjiți, Hunedoara, Cerbal, Pestisu Mic, Buces, Bucureșci,…

4 ore ago

ATENȚIE, ȘOFERI! TRAFICUL RUTIER ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA SE DESFĂȘOARĂ ÎN CONDIȚII DE IARNĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara informează că, la această oră – 9:30, nu sunt semnalate…

5 ore ago

INFORMARE

Din cauza condiţiilor meteo, care nu permit derularea serviciului de transport călători în siguranţă, autobuzele…

5 ore ago