Categories: Comunitate

Tot mai puţini turişti la Prislop

Vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism, Lucian Stanciu (foto), a declarat într-o conferinţă de presă la Primăria Deva, că va propune ca la anul să se sărbătorească 80 de ani de turism în judeţul nostru.
Stanciu a adus un ghid al turismului hunedorean, pe care l-a găsit la bibliotecă şi care a fost tipărit în 1936. „Avem dovada cu acest ghid, din 1936, care arată că acum 80 de ani se făcea turism la Deva. Cu aşa o tradiţie, am zis să profităm şi să organizăm la anul evenimente prin care să promovăm turismul în judeţ. Voi acorda sprijin primăriilor, consiliului judeţean pentru asta”, a afirmat Lucian Stanciu. Pe de altă parte, Stanciu susţine că asistăm la o scădere importantă a turiştilor care vin la Mănăstirea Prislop. „Scăderea numărului turiştilor care vin la mănăstirea Prislop este drastică. Este vorba de o scădere cu 70 la sută a numărului vizitatorilor, faţă de acum doi ani. Cred că au venit deja foarte mulţi aici, şi puţin revin. Mai ales că acolo vorbim de un turism la limita de jos a sumei cheltuite. În schimb, există o preferinţă a turiştilor faţă de Cetatea Devei, Castelul Corvinilor şi Sarmizegetusa Regia”, a adăugat vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism. (S. Popa)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cica "l-a gasit la biblioteca". Hahaha. Ce facea pe acolo? Citea etichete?

  • Trei opinii a unui nedumerit
    1. Cred ca la Prislop vor ramane sa mearga doar CREDINCIOSI. Turistii nu au destule locuri pentru chiolhanuri, mici, gratare si virsli "traditionali"? Ce sa caute la Prislop ?! Oricum nu cred in nimic. Fac doar mizerie si sunt plini de ifose. Cultura = ZERO.
    2. Cu drumul de acum, facut praf de PSD, nici nu-i de mirare ca nu mai mere nime'.
    3. si ce sa faci bre cu betivanu' asta la turism ?!

Recent Posts

A început demolarea stadionului Corvinul din Hunedoara: O arenă modernă de peste 10.000 de locuri va fi ridicată din 2027

HUNEDOARA. Moment istoric și plin de emoție pentru fotbalul hunedorean. Buldozerele au intrat pe vechiul…

o oră ago

De ce șoferii experimentați aleg o singură pereche de roți pentru tot anul

Există o schimbare de mentalitate în rândul șoferilor din România: tot mai mulți renunță la…

o oră ago

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago