Ghelari, prima comună din judeţ în care s-a finalizat cadastrarea gratuită

Sorina Popa

Prima comună din judeţ în care s-a finalizat cadastrarea gratuită este Ghelari. Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, prin care se doreşte înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor, a început în 2015 şi se va încheia în 2023.

Se vrea revitalizarea pieţei imobiliare
Obiectivul principal al programului este includerea terenurilor şi clădirilor din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. De fapt, scopul este ca, odată atins acest obiectiv, să se revitalizeze piaţa imobiliară din România.
Vineri, 28 septembrie 2018, vor fi înmânate extrasele de carte funciară proprietarilor din comuna Ghelari care au beneficiat de acest program naţional.
„Pe ţară, judeţul Hunedoara se situează pe locul 10, din punct de vedere al realizării programului naţional de cadastru şi carte funciară. În 42 de UAT-uri din judeţ se lucrează pentru cadastrarea gratuită. Până acum am avut patru finanţări pentru ducerea la bun sfârşit a programului. În comuna Ghelari vor fi înmânate 11.000 de extrase de carte funciară proprietarilor”, a declarat Petru Lobonţ (foto mic), directorul executiv al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră, care se dă mai tare decât…

17 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcția de președinte al…

18 ore ago

Bulina neagră

R.C., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de agresiune, bărbatul nefiind…

18 ore ago

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a plecat în Alaska pentru Muntele McKinley; ultimul din circuitul Seven Summits

Într-o lume nebună, mai sunt și oameni care își urmăresc visele. Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din…

18 ore ago

Fabrica „suta de euro” la imprimantă. Hunedoreanul care a inundat târgurile de animale din Ardeal și Oltenia cu euro falsificați – salvat de prescripție

O imprimantă multifuncțională, câ­teva topuri de hârtie cumpărate din comerț și cartușe cu cerneală caligrafică.…

18 ore ago

Protest la Tribunal

Finanțiștii au protestat săptămâna trecută, acum este rândul celor de la Tribunalul Hunedoara să arate…

18 ore ago