Lovită pe trecerea de pietoni

Dimineaţa zilei de ieri s-a dovedit a fi una nefericită pentru o femeie din Deva. Aceasta a vrut să treacă strada în zona sensului giratoriu de la Astoria, dar a fost surprinsă şi accidentată uşor de o şoferiţă de 47 de ani. Deşi se afla pe trecerea de pietoni, marcată şi semnalizată corespunzător, şoferiţa nu i-a acordat prioritate şi a lovit-o. Victima de 55 de ani a necesitat îngrijiri medicale, motiv pentru care a fost transportată la Spitalul Judeţean din Deva, însă nu a rămas internată. Acum, femeia vinovată de producerea accidentului are dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (O. Mihnea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare