Locurile de muncă part-time, tot mai căutate de hunedoreni!

Adriana Raluca Mîţ

Hunedorenii nu stau degeaba, în timp ce situaţia economică şi financiară din ţară merge din ce în ce mai rău, ci încearcă să-şi suplinească veniturile. Doar în ultimul an, numărul celor care îşi caută un job part-time a crescut cu aproximativ 20 la sută, faţă de anul 2009, slujbele preferate de hunedoreni fiind cele cu program redus.

Avantaje – program flexibil şi salariu din comision

Broker de asigurări, reprezentant produse cosmetice sau promoter-acestea sunt doar câteva dintre joburile part-time „ţintă”. Motivele pentru care unii dintre hunedoreni aleg să-şi petreacă timpul liber tot muncind, sunt uşor de găsit. Nevoia de bani, intensificată odată cu declanşarea crizei financiare şi în România, la care se adaugă măsurile anti-criză impuse de guvernanţi români, sunt motivele esenţiale. Totodată, aceste joburi au avantajul că permit un program flexibil, iar profitul se obţine în funcţie de timpul şi efortul depus.

Valentin Luca, directorul firmei de brokeraj Pro Credite din Deva, spune că „numărul celor care doresc să devină colaboratori ai firmei a crescut cu peste 20 la sută faţă de anul 2009”, iar „o persoană care se implică în jur de 40 de ore pe lună poate ajunge la un venit de 1.500 de lei”. De aceeaşi părere este şi Sanda Croitoru, reprezentanta firmei de parfumuri Federico Mahora: „Am primit foarte multe telefoane de la doritori în ultima perioadă şi asta, pentru că se poate obţine un venit destul de bunicel. Acesta se obţine pe bază de comision, în urma vânzărilor directe ale colaboratorilor”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare