Locuri de vizitat, în judeţul Hunedoara. Cheile Glodului, o destinaţie unică, dar lăsată în anonimat

17 august 2014 | Adauga un comentariu | Publicat in: Flash, Reportaj

Natalia Bumbac07 cheile glodului_1084

Judeţul Hunedoara poate fi considerat un ţinut binecuvântat din punct de vedere al bogăţiei şi diversităţii reliefului natural. Pentru a petrece timpul în mijlocul naturii, hunedorenii au de ales între mai multe destinaţii care se află pe raza judeţului, fiecare dintre ele fiind unică şi spectaculoasă în acelaşi timp.
O astfel de destinaţie poate fi reprezentată de Cheile Glodului, situate la limita dintre judeţele Alba şi Hunedoara, în Munţii Metaliferi, de-a lungul pârâului Ardeu, afluent al pârâului Geoagiu. Izvorul care are sursa la Nord de satul Nădăştia, din judeţul Alba, traversează mai multe localităţi până ce ajunge în satul Glod, unde apele şi-au săpat matcă, străbătând poalele munţilor calcaroşi cu altitudine de până la 700 de metri. Din acel loc, traseul apelor se continuă printre pietrele şi stâncile calcaroase, formând pe alocuri cascade de mici dimensiuni, până la ieşirea din chei în apropierea satului Ardeu, din judeţul Hunedoara.
Rezervaţie Naturală doar pe hârtie
Rezervaţia Naturală Cheile Glodului a fost înfiinţată în anul 1995 printr-o Hotărâre a Consiliului Judeţean Alba, care a fost reconfirmată în anul 2000. Conform acestei hotărâri, Cheile Glodului au fost declarate „arie naturală protejată, complexă, de interes naţional şi anume de gestionare a habitatelor şi speciilor: arie protejată administrată în special pentru conservare prin intervenţii de gospodărire”. Se presupune că o astfel de decizie implică şi o oarecare responsabilitate din partea autorităţilor, pentru ca zona să nu fie denumită doar pe hârtie Rezervaţie Naturală, ci să poată fi recunoscută ca atare şi de cei care ajung să o viziteze. Dar realitatea este cu totul alta, atât infrastructura rutieră, cât şi mijloacele de informare şi promovare turistică, sunt precare sau chiar inexistente în acele locuri.
Drumuri pline de gropi şi şanţuri
Accesul auto pe drumurile judeţene care traversează atât comuna Balşa, din judeţul Hunedoara, cât şi comuna Almaşu Mare, din judeţul Alba, este extrem de dificil. Din ambele părţi prin care s-ar putea ajunge la Cheile Glodului, drumul este grav avariat, pe unele porţiuni fiind gropi în asfalt adânci de aproximativ 10-20 de centimetri, iar diametrul gropilor, fără exagerare, poate ajunge şi la jumătate de metru. Nu doar infrastructura rutieră este dezastruoasă, ci şi faptul că nu există nici urmă de indicator sau panou de informare turistică. Dacă eşti norocos să te întâlneşti pe traseu cu vreun sătean, care îţi poate explica în ce direcţie trebuie să te deplasezi, ai şanse să ajungi unde trebuie. Iar dacă te bazezi doar pe informaţiile din diverse surse, cum ar fi internetul, atunci s-ar putea să nu ajungi acolo unde ţi-ai propus. Întreaga zonă se află într-un anonimat derutant, deşi se pare că au ajuns pe acolo şi turişti din alte ţări, mărturie fiind înregistrările video postate pe youtube.
Peisajele unice te ademenesc
Totuşi, în momentul în care te afli în acele ţinuturi, peisajele minunate te fac să vrei să le cunoşti îndeaproape. Nu te poţi opri din mers şi înaintezi pe drumul de ţară de lângă cursul apei, până la poalele munţilor ce străjuiesc intrarea izvorului în culoarul din Cheile Glodului. Odată ajuns acolo, îţi poţi continua traseul prin albia pârâului, îngustă de aproximativ trei metri, unde apa ajunge pe alocuri la un metru adâncime. Iar pietrele neacoperite de apă, te îndeamnă să păşeşti pe ele ca pe nişte trepte, pentru a putea străbate coridorul Cheilor, mărginit de stâncile perpendiculare ale munţilor. În acest fel, după o drumeţie care durează 40 de minute, te vezi ajuns dintr-un judeţ în altul.
Nelipsitele PET-uri şi gunoaie…
Din păcate, frumuseţea locului este alterată de mormanele de gunoaie care s-au adunat pe alocuri în albia râului. Grămezi de PET-uri din plastic, amestecate, cu bucăţi de cârpe, de provenienţă nesigură, au fost aduse de ape până în creierul Cheilor. Nu doar acest aspect poate fi văzut cu ochiul liber, un alt lucru îngrijorător este absenţa oricăror vieţuitoare acvatice din albia pârâului. Din cele spuse de localnici, apa a fost contaminată în anii în care minele din comuna Almaşu Mare erau în plină exploatare, iar efectele se resimt şi după două decenii de când au fost închise.
Pe lângă Cheile Glodului, în acea regiune se află numeroase alte obiective care merită cunoscute. Locuri care te fac să vrei să revii fără să ţii cont de aspectele arătate mai sus. Izvoarele cu apă termală, Peştera Zidita sau Izvorul Tămăduirii sunt doar câteva dintre atracţiile turistice ale zonei. În aceeaşi măsură, chiar şi casele localnicilor, vechi de sute de ani, construite din materiale ecologice, ar putea constitui adevărate curiozităţi pentru turişti.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Jandarmul hunedorean Alin Marian şi ciobăneştii săi germani, medaliaţi la Expoziţia Chinologică Internaţională de la Alba Iulia

Jandarmul hunedorean Alin Marian, împreuna cu fiica acestuia, au participat cu câinii lor din rasa ciobănesc german la Expoziţia Chinologică...

Hackerii ruşi au furat peste un miliard de parole

Compania Hold Security cu sediul în Milwaukee, Statele Unite, a descoperit că hackerii ruşi au reuşit să extragă parole din...

De ce sunt supăraţi pe primărie, locuitorii din Archia

Locuitorii din Archia, sat aparţinător municipiului Deva, se confruntă cu foarte multe probleme, de nici nu mai ştiu care este...

Închide