Politica si administratie

Locul întâi la exportul de mahala

05 laurentiu nistor(31)Am mai relatat şi cu alte ocazii nemulţumirea, atât a mea, cât şi a unei semnificative majorităţi a românilor, în ceea ce priveşte modul mahalagesc în care se comportă cei care, din partea PDL, se consideră a fi reprezentanţii României în Parlamentul European. Am observat că foarte mulţi dintre dumneavoastră şi-au exprimat, în timp, insatisfacţia nu doar că oamenii PDL la înaltul for european „strălucesc” numai prin lipsa calităţilor profesionale şi etice necesare pentru funcţiile de reprezentare a României la un asemenea nivel, ci şi prin acţiunile lor îndreptate împotriva intereselor noastre naţionale. Au fost afectate serios atât imaginea, cât şi credibilitatea României, doar pentru simplul motiv că aceşti pseudo-reprezentanţi ai ţării nu sunt în stare ca să îşi reprime umorile specifice sectei portocalii, conform cărora „un adversar politic bun este un adversar politic mort”. Pentru pedelişti, tot ce contează nu este decât accesul nemeritat la putere cu orice preţ şi, dacă nu ar avea frică suficientă de lege, ar pune mâna pe pistoale mai rapid decât Garda de Fier, iar acţiunile lor cotidiene dovedesc că nu s-ar da în lături de la astfel de „soluţie finală”, fără mari remuşcări.

Din păcate, mahalaua politică pe care au adus-o pedeliştii în viaţa parlamentară şi nu numai din România, odată cu intrarea ţării noastre în U.E., a fost exportată de către aceiaşi vectori virali portocalii şi în Parlamentul European. Dacă a existat o anumită toleranţă absolut interesată la adresa pedeliştilor din partea celorlalţi membri ai P.P.E., în înaltul for european, lucru devoalat în timp, dar mai ales cu ocazia referendumului de demitere a celui care încă nu devenise guvernatorul Băsescu, ceilalţi europarlamentari au început, încet-încet, să se cam lămurească şi să se sature de comportamentul şi carenţele portocaliilor rătăciţi prin Parlamentul European. Ca urmare, au început să apară tot mai des reacţii din partea reprezentanţilor celorlalte state europene, oameni normali, care au înţeles ce nu pricep PDL-iştii: că, indiferent de doctrina politică pe care o apără, sunt în primul rând cetăţenii aceleiaşi ţări şi că rolul lor în Parlamentul European este interesul naţiunii care i-a trimis acolo, luptând deci cot la cot, pentru binele patriei lor, indiferent de culorile steagului politic sub care s-au înregimentat.
Ultima reacţie a unei normalităţi politice europene împotriva mahalalei portocalii exportate este cea a raportoarei Comisiei pentru control bugetar din Parlamentul european, europarlamentarul spaniol Ines Ayala Sender, care şi-a manifestat dezgustul faţă de atitudinea şi intervenţiile nervoase, bazate pe ranchiună, ale europarlamentarelor PDL Monica Macovei şi Elena Băsescu. Ajunsă la limita răbdării, eurodeputata a explicat cum cele două, de fiecare dată când au existat audieri pentru alegerea unui candidat român la Curtea Europeană de Conturi, au dat adevărate spectacole de resentiment politic, pe care eurodeputata din Spania le-a calificat, elegant, drept „lamentabile”. Mai mult, Inés Ayala Sender mărturiseşte că respectivele PDL-iste recurgeau la tot felul de metode penibile prin care încercau să îi intoxice pe membrii Comisiei de control bugetar şi, eventual, să îi determine să refuze candidatura persoanei propuse de guvernul român. La fiecare propunere a guvernului nostru în privinţa unui candidat, de fiecare dată se primeau tot felul de scrisori anonime, provenind din biroul Monicăi Macovei, care încercau să discrediteze absolut aiurea persoana propusă de executivul de la Bucureşti. Inés Ayala Sender recunoaşte că a rămas blocată de luările de poziţie absurde din partea celor două europarlamentare PDL-iste, de faulturile din spate venite mereu din partea eurodeputaţilor P.P.E., mobilizaţi de o manieră iresponsabilă de colegii lor din România, dublate de o ranchiună personală greu de explicat în mod normal.
Un astfel de mesaj nu a mai fost spus vreodată de un străin în legătură cu doi oameni politici din România! E cu atât mai rău pentru noi, fiindcă avem pe post de reprezentanţi ai naţiei pe aceste două pupile ale lui Băsescu. Este însă un rechizitoriu de excepţie, un soi de măsură sanitară, de deparazitare, este o reacţie de apărare a organismului european faţă de viruşii portocalii Monica Macovei şi Elena Băsescu.
Am încercat să îmi închipui ce ar fi avut de spus reprezentanţii celorlalte ţări europene despre activitatea lui Nicolae Titulescu, de exemplu, un alt reprezentant al României într-un for european. Însă, am alungat repede acest gând al comparaţiei: numele marelui Titulescu nu merită să fie maculat astfel. Rămâne doar speranţa că, la anul, românii vor reuşi ca să împiedice accesul băsiştilor în Parlamentul European. Ar fi un semn că şi naţiunea română s-a trezit…
   Laurenţiu Nistor,
    deputat în Colegiul Uninominal nr. 1
    Brad – Valea Mureşului

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura