Eveniment

Locotenentul lui Passaris a primit 8 ani de închisoare

Livia Botici

După rejudecarea procesului său, ieri, Paul Popa (foto), complicele asasinului grec Konstantinos Passaris, a fost condamnat la opt ani de temniţă, pentru că, în anul 2001, l-a împuşcat pe deveanul Gabriel Duţ, în plină stradă. În octombrie 2003, pentru aceeaşi faptă, Paul Popa a fost condamnat de instanţa Tribunalului Hunedoara, la 12 ani de închisoare, dar pentru că procesul s-a derulat în lipsa sa, acesta a cerut rejudecarea cauzei.

Despăgubire de 12.000 de euro

În urma rejudecării procesului, magistraţii Tribunalului Hunedoara au hotărât că Paul Popa este vinovat de tentativă de omor calificat şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Astfel, acesta a fost condamnat la opt ani de închisoare, din care se va deduce perioada în care a stat în arest preventiv, adică, doi ani şi şapte luni. Hotărârea nu este definitivă, ci poate fi supusă căii de atac a apelului, în termen de 10 zile de la comunicare. Pe parcursul procesului, Paul Popa a căzut la înţelegere cu familia victimei sale asupra unei convenţii, prin care acuzatul să-i plătească lunar, lui Gabriel Duţ, o sumă de bani, cu care să poată să îşi achite tratamentele. Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Hunedoara, suma totală pe care Paul Popa o are de achitat, până în luna februarie 2011, este de aproape 12.000 de euro.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura