Liviu Dragnea: Tunelurile pentru urşi de pe autostrada Lugoj-Deva nu se mai fac

Şeful PSD, Liviu Dragnea (foto), a declarat, ieri, că „problema principală nu a fost niciodată în România lipsa de bani, ci procedurile birocratice şi frânele”.

Dragnea s-a referit şi la situaţia autostrăzii Lugoj-Deva, care ar fi trebuit să-şi dubleze costurile pentru construcţia tunelurilor pentru urşi. Ieri, Liviu Dragnea a anunţat că urmare a verificărilor în teren, s-a concluzionat că nu mai există urşi în zonă de mai bine de 40 de ani, aşa că proiectul va merge mai departe fără construcţia acestor tuneluri.
„Vreau să vorbim despre un exemplu: urşii de pe autostrada Lugoj-Deva. O doamnă de la Ministerul Mediului pe care o apreciez foarte mult, s-a urcat în maşină şi s-a dus în zona respectivă, a studiat toate documentele, toate evidenţele, prin care s-a văzut că de 41 de ani, pe acolo nu a mai trecut nici un urs, drept pentru care o suplimentare de 100 de milioane de euro şi o perioadă foarte mare de întârzieri dispar! Lucrările la acest tronson vor demara”, a declarat Liviu Dragnea.
Anul trecut, reprezentanţii Ministerului Mediului au constatat şi faptul că faimoasa peşteră cu lilieci de pe traseul A1 era de fapt o grotă în care se adăposteau patru exemplare. Acestea au fost mutate, iar construcţia autostrăzii continuă. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Sa vina presedintele PSD domnul Liviu Dragnea in valea jiului sa vada cum isi rup masinile cetatenii vaii jiului pe drumul DN 7A (Cheile Jietului) ca sa ajunga pe Transalpina sau Voineasa . Valea jiului a votat de 28 de ani cu PSD !

  • niste magari oameni de nimic cei din pesede ca nu le pasa de valea jiului , de fapt nu le pasa de nimic

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

3 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

3 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

3 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

3 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

3 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

3 zile ago