Categories: Actualitate

Undă verde pentru autostrada Sibiu-Nădlac. Lucrările pentru tronsonul lipsă pot începe

Constructorul a primit undă verde pentru demararea lucrărilor la tron­so­nul final care completează autostrada între Sibiu-Vama Nădlac II.

Inițial, fără tuneluri
Mai precis, Ministerul Transporturilor a eliberat Autorizația de Construire pentru cele două tuneluri „pentru urși” ce vor fi ridicate de UMB pe cei cinci kilometri ai Autostrăzii A1 Lugoj – Deva, și care lipseau pentru completarea autostrăzii. În luna aprilie, UMB a obținut Autorizația de Construire pentru cei cinci kilometri ai lotului, dar fără a include tunelurile. Segmentul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva, cu un contract de 1,8 miliarde lei finanțat prin PNRR, include acum lotul de 9 km între Holdea și Margina. Acest lot va permite finalizarea Autostrăzii de la Sibiu (Boița) până la Nădlac II. Cele două tuneluri vor fi amplasate la kilometrii 52+841 – 53+209 și 53+581 – 55+459, având o lungime totală de 2,13 km.
Sorin Grindeanu pune întârzierea lucrărilor pe seama urșilor
Sorin Grindeanu a menționat că în­târzierile proiectului au fost cauzate de prezența urșilor și altor animale săl­batice, în ciuda faptului că, în decursul anilor, Ministerul Transporturilor și CNAIR au beneficiat de fonduri euro­pene suficiente pentru finalizarea tron­so­nului Sibiu-Nădlac, parte a coridorului Nădlac – Constanța.
Contractul pentru lotul 2 al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva a fost semnat în 2013 cu firma italiană Salini, iar în 2015, CNAIR a solicitat constructorului să im­ple­menteze ecoducte pentru a asigura continuitatea traficului de animale. În ciuda faptului că proiectul era finanțat din fonduri europene, acesta a eșuat, iar contractul a fost reziliat în 2017. CNAIR a fost nevoită să achite daune de peste 200 de milioane de lei, invocând rezili­e­rea ilegală a acordului. Ultimul lot din autostrada Sibiu-Nădlac trebuie fi­nalizat până în 2026. Termenul de exe­cuție pentru ultimul tronson din auto­strada Sibiu-Nădlac este de 34 luni.
Dacă UMB va respecta termenii sta­biliți, lucrările vor fi finalizate până în au­gust 2026, iar decontarea facturilor va fi completă până în decembrie 2026. Astfel, va fi posibilă circulația neîn­tre­ruptă pe autostradă de la Sibiu (Boița) până la Nădlac 2, potrivit economedia.ro.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

3 ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

3 ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

3 ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

4 ore ago