Consilierii judeţeni ai PNL au solicitat, în scris, consultarea tuturor cererilor şi dosarelor depuse în vederea obţinerii finanţărilor nerambursabile în baza legii 350/2005. Răspunsul reprezentanţilor CJH a venit telefonic şi s-au propus două variante: consultarea documentelor să aibă loc fie vineri, fie luni, de la ora 08:00. Surpriză, însă! Conducerea social-democrată a Consiliului Judeţean Hunedoara nu le-a mai permis consilierilor liberali să consulte documentele, comunicându-le că vor fi invitaţi la o dată ulterioară, să studieze dosarele în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean şi a preşedintelui Comisiei speciale.
Dat fiind modul de repartizare a finanţărilor nerambursabile şi lipsa de transparenţă, considerăm că oficialii social-democraţi din fruntea Consiliului Judeţean Hunedoara vor să ascundă “sub preş” tertipurile comise.
Conducerea PSD a Consiliului Judeţean Hunedoara abordează DISCREŢIONAR şi TOTAL NETRANSPARENT un subiect în care este vorba de împărţirea banilor publici. În acest sens, solicităm PUBLIC Consiliului Judeţean Hunedoara să facă publice TOATE cererile şi dosarele complete pentru finanţari nerambursabile în baza legii 350/2005 care au fost depuse în cursul anului 2018, admise şi respinse de către comisie.
Bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara nu este puşculiţă de partid!
Lucian Heiuş, preşedintele PNL Hunedoara
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mobilizând…
Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din municipiul Brad a fost reținut pentru…