Actualitate

Lipsit de orice urmă de umanitate

În timp ce trei copii agonizau în autoturismul făcut praf, șoferul vino­vat de producerea tragediei n-a schițat nici măcar o intenție de a vedea în ce stare sunt și să le acorde primul-ajutor. Martorii accidentului au arătat că era preocupat doar de a-și salva pielea, lucru confirmat și de anchetatori. N-a regretat niciodată că a pus în pericol de moarte trei copilași nevinovați.

Un medic a acordat primul ajutor
În timpul impactului, care a fost foarte dur, conducătorul autoturismului marca Dacia a pierdut controlul asupra vola­nului, autoturismul deplasându-se liber pe partea dreapta a drumului oprindu-se în gardul imobilului cu nr. 92 A din localitate. Un medic aflat în trafic a acordat primul ajutor răniților şi a apelat serviciul 112 solicitând ajutorul ambu­lanțelor. Autoturismul Dacia a fost distrus în proporție de 85 la sută iar pasa­gerii, trei copii minori și părinții lor, au ajuns la spital.

A mințit
cu nerușinare
Șoferul TIR-ului a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendare pentru neno­ro­cirea produsă, pentru că legislația nu a permis judecătorilor și procurorilor să aprecieze altfel. Individul a mai fost judecat într-un dosar disjuns, pentru că a vrut să-și acopere urmele vinovăției. Dosarul a fost soluționat de Judecătoria Hunedoara, iar individul a avut mai multe declarații mincinoase. Bărbatul a susţinut că nu a părăsit sensul său de mers, că autocamionul pe care îl con­ducea a fost lovit de autoturismul Dacia, care a depăşit axul drumului şi în urma impactului a părăsit partea carosabilă. În declaraţia dată, șoferul vinovat de accident a spus că poliţistul i-a cerut să tragă maşina pe banda sa de mers, că nu ar fi mutat maşina dacă nu i s-ar fi cerut, că a dorit să facă loc ambulanţei şi celorlalte maşini şi că a văzut că a trecut pe pod o ambulanţă. Judecătorul a observat însă imediat că bărbatul nesincer şi oscilant, motiv pentru care se consideră că avea reprezentarea faptei sale, când a mutat camionul fără acordul organelor de poliție. Medicul care a acordat victimelor ajutor a rela­tat că individul era preocupat doar de ștergerea urmelor accidentului. Hune­do­rea­nul a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare. (M.Gânju).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura