Liga Sindicatelor Miniere s-a rupt în două

Carmen Cosman

Sindicaliştii din Valea Jiului se ceartă pe funcţia de preşedinte al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului. În cadrul organismului sindical, înfiinţat de Miron Cozma, sunt acum cel puţin două tabere. Una îl susţine pe actualul preşedinte, Zoltan Lacataş, în timp ce alţi sindicalişti îl vor drept lider pe Petru Nica, actualul vicepreşedinte al LSMVJ.

Au încercat, dar nu au reuşit
La începutul lunii februarie, Lacataş şi-a depus mandatul de preşedinte, motiv tocmai bun pentru Nica să se vadă lider plin, numai că acelaşi Lacataş a revenit în scurt timp asupra deciziei, aşa că la conferinţa de sâmbătă nu a mai fost nevoie de stabilirea datei alegerilor, pentru că mandatul acestuia expiră de drept doar în 2012. Susţinătorii vicepreşedintelui au încercat, totuşi, să impună pe ordinea de zi declanşarea procedurilor de organizare a Congresului LSMVJ, dar acest punct a picat cu 47 de voturi „pentru”, la 63 „împotrivă”. Nica încercase să se asigure că lucrurile ies aşa cum şi-ar dori şi a adus mai mulţi reprezentanţi în sală, dar, conform statutului, nu toţi au putut vota. Moment în care tabăra susţinătorilor lui Petre Nica a ieşit, cu scandal, din sală. Alături de Petre Nica, lider de sindicat la EM Lupeni, au mai fost şi cei de la Mina Paroşeni, precum şi o parte din sindicaliştii de la Livezeni.
„Eu cred că disensiunile nu trebuie să existe şi este nevoie să luăm în discuţie hotărârile pe care trebuie să le adoptăm în urma consultărilor, pentru că acestea sunt cele mai importante. Nu vocea sindicalistului, ci vocea din spatele lui trebuie să primeze. Au mai fost disensiuni, dar asta nu înseamnă că nu pot fi luate hotărâri în deplină corectitudine, într-un mod corect şi raţional”, a încercat Zoltan Lacataş să minimalizeze conflictul din cadrul Conferinţei. Acesta a precizat, în schimb, că există o ruptură gravă între unii sindicalişti şi oamenii pe care îi reprezintă. „Există o ruptură şi din partea noastră, a celor care conduc LSMVJ. Informările care trebuie transmise salariaţilor trebuie să fie de sus în jos, iar mesajele trebuie să fie de jos în sus”, a mai spus preşedintele LSMVJ.

Şi-a atins scopul
Cei care au rămas la Conferinţa LSMVJ au discutat doar despre direcţiile pe care le va urma Liga, dar nu au putut lua nici o hotărâre. Chiar şi aşa, Zoltan Lacataş este de părere că s-a atins scopul. „În urma discuţiilor de astăzi, din cadrul Conferinţei, au fost prezentate raportul comisiei de cenzori şi raportul preşedintelui. Nu s-a luat nici o decizie, nici o hotărâre. Ca urmare, Conferinţa şi-a atins obiectivul, după ce ordinea de zi a fost dezbătută şi supusă spre aprobare”, a precizat Lacataş.

One thought on “Liga Sindicatelor Miniere s-a rupt în două

  • 28 februarie 2011 la 11:52
    Permalink

    Sa ramana drepturile noastre ale minerilor asa cum sunt acum si sa nu se mai faca disponibilizari la CNH , doar iesiri direct in pensie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare