Comunitate

Lift pentru pacienţi şi modernizarea instalaţiei electrice

Înlocuirea circuitelor electrice şi achiziţionarea unui lift destinat exclusiv pacienţilor reprezintă două investiţii pe care conducerea Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad speră să le poată concretiza cu sprijin financiar de la Consiliul Judeţean Hunedoara, instituţie în subordinea căreia se află.
“Se impune modernizarea instalaţiei electrice (partea de interior), deoarece sunt cazuri când din pricina consumatorilor multipli rămânem în pană de curent. Instalaţia electrică din sanatoriu este veche, cu conductori din aluminiu, iar pe anumite porţiuni, aluminiul a fost îmbinat cu cupru, ceea ce nu e deloc ideal din punct de vedere al siguranţei şi al unei bune funcţionări. Staţia de oxigen şi aparatul Röntgen generează un consum mare de energie, iar atunci când acestora li se adaugă, simultan, alţi consumatori, reţeaua cedează. Am estimat un necesar de circa 150.000 de lei pentru modernizarea instalaţiei. Pe de altă parte, pentru lift am avea nevoie de aproximativ 760.000 de lei.
Transportul hranei se face cu un lift dedicat, dar e absolut ncesar un lift pentru bolnavi. Nu am avut niciodată, şi pe lângă faptul că e foarte necesar, trebuie să ne conformăm şi cerinţelor, impunându-ni-se să facem un astfel de pas. Tot în acest sens, al respectării normelor în vigoare, a mai fost nevoie să reabilităm şi nişte grupuri sanitare. Proiectul pentru lift e deja făcut, însă mai trebuie adaptat”, a precizat medicul primar pneumolog Marcel Iosif Cârjea (foto), managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad.
Acesta susţine că a găsit înţelegere din partea conducerii Consiliului Judeţean Hunedoara şi are speranţa că în măsura posibilităţilor pe care le oferă alocările bugetare din 2018, se vor materializa ambele proiecte investiţionale. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura