Politica si administratie

Liderii locali ai noii formaţiuni politice ALDE au planuri mari în judeţ. „Mai mulţi primari hunedoreni vor sã ni se alãture“

Sorina Popa 05 adrian Peiu

Partidul Liberal Reformator (PLR) şi Partidul Conservator (PC) au semnat protocolul de fuziune, noua formaţiune – de centru dreapta se numeşte Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE). Cele două partide s-au reunit în Congresul Extraordinar de fuziune PLR-PC, unde cei peste 1.400 de delegaţi din toată ţara au votat Statutul şi Programul Politic al ALDE. Călin Popescu Tăriceanu nu a uitat să îi atace pe foştii colegi din PNL. El a comparat-o pe Alina Gorghiu, co-preşedinte PNL, cu Ana Pauker.
Strategie comună
Liderul PLR din judeţul nostru, Adrian Peiu (foto), a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că în următoarea perioadă vor fi discuţii cu liderii PC din judeţ, ca să se pună de acord privind viitorul ALDE în  zonă. „Trebuie să unim birourile de conducere, ale PLR şi PC Hunedoara. Vom avea discuţii şi, cel mai sigur, vom avea o conducere paritară. Important este că avem direcţia, acum e nevoie doar să ne apucăm de treabă. Uşa noastră este deschisă pentru toţi cei care cred în doctrina liberală”, a declarat Adrian Peiu.
Potrivit acestuia, se doreşte ca la alegerile locale de anul viitor, ALDE să obţină în judeţ un scor de 20 la sută. „După alegerea noului preşedinte al CJ Hunedoara, mulţi membri liberali din judeţ s-au declarat nemulţumiţi şi vin spre noi, spre ALDE. Este decizia lor şi noi ne bucurăm de acest lucru. Sunt mai mulţi primari hunedoreni, consilieri independenţi care vor să ni se alăture. ALDE se integrează în familia liberală europeană reală”, a adăugat Adrian Peiu.
La rândul său, Nicolae Marius Sanfirişca, preşedintele interimar al PC Hunedoara, a afirmat că vor fi întâlniri cu cei de la PLR pentru a pune la punct strategia.

2 comentarii la „Liderii locali ai noii formaţiuni politice ALDE au planuri mari în judeţ. „Mai mulţi primari hunedoreni vor sã ni se alãture“

  • Ii tare frumos, cind ii planu’ mare…!!! Dar totusi, ii mai mare de 5%, ca n-ati avut niciodata, doar cu miloaga si dusi de altii…???

  • Ce sa uniti domnilor tovarasi ???????? PC nu mai exista in judetul Hunedoara, iar PLR daca a iesit IOHANIS este inexistent. Daca castiga POnta PLR era poarta de refugiu pentru multi „Liberali hunedoreni” , iar astazi erati infloritori.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura