Politica si administratie

Liderii hunedoreni ai Noii Republici sar la gâtul primarului Devei

Sorina Popa05 adrian pop noua republica (2)

Liderii de la Noua Republică din judeţ au luat ieri, într-o conferinţă de presă, atitudine critică la adresa conducerii Primăriei Deva, pe mai multe chestiuni.

„Insule de mizerie”

Adrian Popa (foto), liderul Noii Republici pe judeţul Hunedoara,  a declarat că sunt mai multe zone în municipiul Deva, pe care le-a denumit „insule de mizerie”. „Salutăm preocuparea primarului Petru Mărginean pentru felul în care arată oraşul Deva. Însă, în campania electorală au fost organizate promenade în oraş, întâlniri cu arhitecţii şi artiştii urbei. Iată un motiv de optimism. Acum,  însă, credem că este de aşteptat şi o iniţiativă a cabinetului său cu privire la insulele de mizerie din Deva, clădiri ce par ale nimănui, neutilizate uneori de aproape 20 de ani, sau zone în care locuiesc oameni în condiţii improprii. Zonele Astoria, Cuibul Veseliei, Grigorescu, străzile Griviţei, Moţilor, Cascadei sunt pete de ruşine pentru municipiul Deva. Aceste zone sunt focare de infecţie şi atestă o lipsa de respect faţă de cei care locuiesc în proximitate. Inutil să mai vorbim şi de neplăcerile datorate scăderii preţului proprietăţilor şi al chiriilor pe cale de consecinţă, sau de efectul nociv asupra ariei protejate Pădurea Bejan”, a declarat liderul de la Noua Republică.

Nu contestă persoana, ci profilul public

O nemulţumire au cei de la Noua Republică şi în ce priveşte numirea noului şef al Poliţiei Locale Deva. „Noi considerăm că gestul promovării fostului primar al Devei, Ilie Lavu, din perioada 1983-1989, la conducerea Poliţiei Locale, este imorală. Acest gest îi sfidează pe toţi cei care au plătit cu viaţa schimbarea societăţii româneşti începută în 1989. Credem că astfel de promovări vor continua să descurajeze pe toţi tinerii care au pregătirea necesară şi competenţe ce ar putea acoperi o astfel de responsabilitate. Ei vor şti că nu vrea nimeni ca ei să performeze aici. Ilie Lavu a avut, la 32 de ani, şansa să asume o responsabilitate de anvergură. Ei nu. Este de discutat câtă obedienţă faţă de regimul comunist  a fost necesară pentru a accede la astfel de funcţii în acele vremuri. Nu contestăm persoana, ci profilul public şi gestul promovării. Sfatul şi experienţa domnului Lavu pot fi binevenite, într-un cadru informal. Să înţelegem că Deva nu mai are resurse umane şi unul din cei 11 membri ai biroului central al UTC, apropiat al lui Nicu Ceauşescu, este de neînlocuit?”, a subliniat Adrian Popa, liderul Noii Republici din judeţul Hunedoara.

4 comentarii la „Liderii hunedoreni ai Noii Republici sar la gâtul primarului Devei

  • Adrian Pop de tine cine durerea mea a auzit. Fa un nani si vezi cand te trezesti poate o vezi pe SURINA in fata ochilor. sa stii ca nu e un vis urat, asa e ea hidoasa.

  • E vorba de Adrian Popa nu Pop, daca vorbim de aceeasi persoana.

  • cine,care,noua republica,de unde a aparut,ce speciment de ciuperca
    este!!!la revolutie am luptat si pentru a nu mai fi discriminati pentru convigerile politice.acest atac,la FOSTUL PRIMAR.oare nu este politi politica pe fata,RUSINE SA I-TI FIE,daca ai cumva acest sentiment.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura