Comunitate

Licitaţie amânată, la CEH

04 Baraj MintiaMagdalena Şerban

Cu toate că termenul oficial a fost stabilit în 5 mai, licitaţia pentru construcţia unei microhidrocentrale pe râul Mureş a suferit încă o amânare. Astfel, ofertele de participare se vor putea depune până cel mai târziu în 30.06.2014, ora 10, potrivit noilor prevederi.
Modificarea termenelor cu privire la iniţierea procedurii de selectare de investitori pentru constituirea unei societăţi comerciale, care să instaleze o microhidrocentrală menită a valorifica potenţialul hidroenergetic al lacului de acumulare de pe râul Mureş, a fost făcută în 25 aprilie a.c, potrivit unui anunţ apărut pe site-ul Complexului Energetic Hunedoara (CEH). „Potenţialii investitori au cerut această amânare, pentru clarificarea unor probleme. Până acum, pot spune că un ofertant este cert, depunându-şi întreaga documentaţie, iar altul şi-a manifestat numai intenţia, deocamdată. De asemenea, pe această temă vom contacta încă un posibil investitor, săptămâna viitoare”, a spus Aurel Niculescu, directorul general interimar al CEH.
De precizat că investiţia a fost estimată la 21 milioane de euro şi se urmăreşte derularea ei, în asociere. În cadrul parteneriatului, CEH va participa cu contribuţie în natură, iar investitorul privat, cu numerar. Construcţia microhidrocentralei este considerată absolut necesară, în vederea scăderii preţului Megawattului şi totodată a extinderii posibilităţilor de vânzare de energie, pe piaţa europeană de profil. Deşi este un program important, în 2013 nu a reuşit să atragă atenţia nici unui investitor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura