FlashPolitica si administratie

Liberalii şi-au desemnat candidaţii ce vor intra în bătălia sondajelor

Carmen Cosman

Liberalii din cele trei mari municipii ale judeţului Hunedoara, precum şi cei din organizaţiile locale ale Văii Jiului şi-au desemnat candidaţii care vor intra, alături de cei de la PSD, în lupta sondajelor de opinie. Propunerile au fost înaintate Biroului Judeţean al PNL Hunedoara, iar în data de 2 iunie, vor fi validate listele.


Înainte de a fi desemnaţi drept candidaţi finali, reprezentanţii PNL îşi vor măsura notorietatea şi şansele cu partenerii din USL, respectiv candidaţii PSD, în cadrul unor proceduri de sondare a opiniei publice. Astfel, la Deva, în cursă va intra Florin Oancea (foto stânga), în timp ce la Hunedoara, liberalii mizează pe notorietatea câştigată deja de actualul primar Ovidiu Hada (foto dreapta). La Petrila, candidatul PNL la alegeri este Constantin Ramaşcanu, actualul viceprimar al oraşului, la Petroşani – Petre Dobre, la Aninoasa, actualul viceprimar Mihăiţă Nistor, la Vulcan, liberalii merg pe mâna consilierului local Alina Cârstoiu, la Uricani – pe dr. Florian Călin, în timp ce la Lupeni, PNL mizează pe… proaspăt demisul lider al organizaţiei municipale, Constantin Brânduşe.
„Nu vă ascund faptul că Petre Dobre este propunerea Biroului Politic al PNL Petroşani, pe care o vom susţine în data de 2 iunie în cadrul Biroului Judeţean. Petre Dobre nu a ieşit până acum în prim plan şi are cunoştinţe temeinice despre administraţia publică”, a precizat Alin Simota, liderul PNL Petroşani.

11 comentarii la „Liberalii şi-au desemnat candidaţii ce vor intra în bătălia sondajelor

  • adicalea baietii de la DNA alba si noi impreuna cu ei suntem considerati niste timpiti, nu ?

  • ce mutre de smecheri au,nu credeti,abia asteapta sa ne incalece si sa se bage la furaciune.

  • Si soferul in ce sondaj intra??? Sau intra direct la conducere dupa ce castiga manelistu? Nu de alta dar manelistu nu-i in stare sa-si conduca nici cosul de cumparaturi…

  • ha ha ha-da ai impresia ca hunedoreni or sa te mai voteze?
    eu zic ca nu, ai furat destul si nu ai facut nimic pentru oras.
    du-te omule si lasa-ne

  • Sfat gratuit pentru Florin Oancea.

    Florine, tu esti un tip mult mai OK decat Mircia, dar daca vrei sa ai sanse sa castigi alegerile, rezolva problema cu soferul, lasate-te de manelit,nu mai fa pe lautarul, ca n-ai talent la asa ceva și mai fa si tu niste acte de caritate. Stiu ca ai calitati, punele in valoare. In rest numai de bine.
    Aasta daca nu te dovedeste Nicula in sondaje!!!!

  • Si frumosi si destepti, mai ales astia doi din poza!!!
    Sa vedem ce zice „oracolul” de la Soimus????

  • Imi place ca voi scrieti invers „notorietatea câştigată deja de actualul primar Ovidiu Hada”. Hunedorenii deja s-au saturat de el, l-ar da jos imediat si voi inca il sustineti ? Hahahaha.

  • Hada si Oancea pierd din start ,nu au nici o sansa ,am o intrebare ,soferul lui O ancea care a dat examene la facultate in locul lui unde candideaza la judet sau la parlament ?

  • HADA TIE NU ITI ESTE RUSINE SA MAI ZICI CA IAR CANDIDEZI LA PR.HD?CINE CREZI CA TE MAI VOTEAZA?BUCATARU DE PUIU RADU DOAR DACA IL IEI LA PASTORU LA BISERICA , CA LA CASIAN NU MAI ARE SANSE.RUSINE SA ITI FIE

  • HADA RUSINE SA ITI FIE NU TE MAI ALEGE NIMENI,DOAR BUCATARUL PUIU RADU DACA IL IEI LA PASTORU CA LA CASIAN NU MAI ARE LOC.RUSINE HD DA.

  • Mult succes lui Dud Călin Dorin, primar în funcţie şi viitor al comunei Luncoiu de Jos!! Merită să rămână liderul acestei comunităţi deoarece a rămas cu picioarele pe pământ după victoria din 2008 – respectuos, apropiat de toţi locuitorii comunei, jovial, deschis la problemele oamenilor şi cu realizări deosebite în ciuda constrângerilor bugetare(vezi şcolile primare, căminele culturale, etc.).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura