Liberalii deveni, mulţumiţi de rezultat

Sorina Popa

Liderii PNL Deva sunt mulţumiţi, aşa cum e şi normal, de rezultatul alegerilor parlamentare. Tiberiu Balint, preşedintele PNL Deva, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că devenii şi nu numai ei au avut încredere în deputatul Bogdan Ţîmpău şi i-au dat, din nou, votul, acesta obţinând un nou mandat cu 57,65 la sută.

Echipă cu Mărginean şi Moloţ

„Pentru că ARD Hunedoara a obţinut un scor foarte slab la alegerile generale, de 11,58 la sută, nu i se cuvine nici un mandat de parlamentar. Dacă, totuşi, se va întâmpla şi Mircia Muntean va reuşi să ajungă deputat, sperăm ca divergenţele dintre el şi PNL să înceteze. Asta, pentru că nu este în interesul devenilor să ne certăm”, a declarat Tiberiu Balint, preşedintele organizaţiei municipale Deva a PNL.
Deputatul Bogdan Ţîmpău, care a reuşit să-şi adjudece un nou mandat de deputat, a afirmat că „a fost o campanie civilizată. Le mulţumesc devenilor şi locuitorilor din Cârjiţi că au avut încredere în mine şi mi-au acordat votul lor. Am toată încrederea că, împreună cu primarul Devei, Petru Mărginean şi preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Moloţ, vom face o echipă care are ca scop satisfacerea nevoilor devenilor. Procentajul foarte bun pe care l-am obţinut mă responsabilizează. Nu vreau să dezamăgesc pe nimeni”, a declarat deputatul Bogdan Ţîmpău.

5 comentarii la „Liberalii deveni, mulţumiţi de rezultat

  • 12 decembrie 2012 la 7:06
    Permalink

    Rusine mai hahalerelor!Ati umblat toata campania cu atacuri sub centura si afise murdare contra lui Mircica,cel care v-a promovat pe toti in politica si v-a facut demnitari pe numele si renumele lui!
    Dar,…Dumnezeu nu doarme si va va plati la fiecare dintre voi dupa cum ati facut!

  • 12 decembrie 2012 la 8:23
    Permalink

    Cu afişe ilegale, cu atacuri jegoase şi cu matrapazlâcurile lui Ruş(ine)anu!! Aşa au câştigat! Vai de noi cu cârpa asta de Tâmpău!

  • 12 decembrie 2012 la 10:23
    Permalink

    Vrem sa faceti o lege in care sa fie redus TVA-ul la facturile de gaz ,de apa ,de curent la 5% ,ne-am saturat sa platim 24% pentru o factura .

  • 12 decembrie 2012 la 11:39
    Permalink

    rupa vili ,tu vorbesti de lege care ai fost condamnat la ani grei de puscarie, daca vrei sa nu platesti facturile la gaz ,apa , curent ,poti sa mergi din nou la puscarie si ai gratis caldura ,curent ,apa ,hrana , nu mai platesti nici o factura te tine statul gratis.

  • 13 decembrie 2012 la 6:27
    Permalink

    LA PUSCARIE DACA MERGI ,STATUL PLATESTE 2500 DE LEI LUNAR PENTRU CA TE TINE ACOLO ,EU DUPA CUM VEZI AM CERUT SCADEREA LA TVA ,DAR TU ESTI UNUL CARE NU VREA ASTA ,AI PUTEA SA NE SPUI DE CE NU VREI SCADEREA TVA-ULUI ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Olimpicii, premiaţi de autorităţi

Un număr de 12 gimnaste, elevele ale CNS CSS „Cetate” Deva, o karatistă, un judokan, o şahistă, trei elevi talentaţi

Mircia Muntean este deputat, Haralambie Vochiţoiu, senator

Deşi mulţi i-au cântat deja prohodul, Mircia Muntean (foto stânga), fostul primar al municipiului Deva, a reuşit, la redistribuire, să...

Plecat din Lupeni, îşi construieşte viitorul la Cluj

Are un viitor strălucit ca portar în fotbalul românesc şi, mai târziu, în cel internaţional. Numai că performanţa nu o...

Închide