Liberalii anunţã noi criterii de selecţie a candidaţilor la alegerile locale

05 Bogdan TimpauCu şase luni înainte de alegerile locale, copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, anunţă că viitorii candidaţi pentru consiliile judeţene, consiliile locale şi primării vor fi selectaţi conform unor criterii foarte dure, care urmează să fie stabilite. Liderul liberalilor a afirmat că aceleaşi criterii vor fi aplicate candidaţilor la alegerile parlamentare, iar o parte dintre actualii parlamentari nu se vor mai regăsi pe liste pentru viitorul Legislativ. Potrivit presei centrale, declaraţia a fost făcută duminică în Parlament, înainte de o întâlnire cu mai mulţi studenţi.
Nu scapă nici parlamentarii
„O parte dintre actualii parlamentari ai PNL nu se vor mai regăsi pe lista partidului la alegerile de anul viitor, o parte vor merge către structurile locale şi vor candida la alegerile locale, că sunt lideri regionali şi locali în zona din care provin. Pe de altă parte, avem o discuţie care probabil se va concretiza marţi. (…) Vom genera şi nişte criterii pentru alegerile locale, vom avea criterii pentru alegerile parlamentare, pentru depunerea candidaturilor, pentru selecţia candidaţilor pentru parlamentare. Eu am convingerea că în toamna anului viitor vor fi procente bune de oameni noi pe listele parlamentare”, a spus liderul liberal. Potrivit Alinei Gorghiu, analiza unui membru al PNL nu va ţine cont de trecutul politic, ci de „competenţă, integritate, imagine, de cum este perceput de electorat”.
„Anunţăm candidaţii în ianuarie”
Potrivit copreşedintelui PNL Hunedoara, Bogdan Ţîmpău (foto), declaraţiile Alinei Gorghiu vin după dezbaterile pe tema protestelor stradale generate de tragedia din clubul Colectiv din Bucureşti şi a nevoii de reformare a întregii clase politice. În prezent, în organizaţia judeţeană PNL Hunedoara este în curs identificarea şi pregătirea candidaţilor pentru alegerile locale. Mai exact, liberalii vor merge la alegerile locale din 2016 cu primarii pe care îi au în funcţie, în rest vor fi desemnaţi candidaţii în funcţie de rezultatele sondajelor. Există cazuri unde la o singură primărie şi-au anunţat intenţia de a candida trei sau chiar patru persoane, aici urmând să fie stabilită persoana cea mai potrivită pentru a intra în competiţie. Bogdan Ţîmpău a mai spus că din cele 69 de primării din judeţ, 42 sunt conduse de primari liberali, iar listele finale cu candidaţii PNL Hunedoara la alegerile locale vor fi prezentate în luna ianuarie. (N. Bumbac)

One thought on “Liberalii anunţã noi criterii de selecţie a candidaţilor la alegerile locale

  • 24 noiembrie 2015 la 7:21
    Permalink

    Nu înţeleg de ce criteriile trebuie să fie dure ? Ele trebuie să corespundă scopului urmărit iar scopul urmărit este, zic eu, candidaţi competenţi şi integrii în slujba cetăţeanului. Doamna Gorghiu menţionează că unii parlamentari vor fi trimişi să candideze la alegerile locale de parcă sunt destinaţi batalionului disciplinar. Apoi, criteriile nu pot fi fetişizate deooarece una e să faci o selecţite pentru candidatul dintr-un municipiu şi cu totul altceva este selecţia pentru o comună din vârful muntelui. Candidaţii trebuie să fie competenţi şi integrii. Evident, toate acestea sunt cerinţe care trebuie să se regăsească la oricare partid, nu doar la PNL.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare