ActualitateFlash

Liber la snow tubing în Straja!

07 Linking-Up-Tubes-Vertical-Descent-Tubing-Park-At-Snow-Trails 2Maximilian Gânju

Zăpada aşternută la Straja dă posibilitatea administratorilor staţiunii să inaugureze investiţia care ar urma să atragă la munte, nu doar iubitorii schiului, ci şi pe cei ai altor sporturi mai puţin serioase.

Snow tubing, sau colacul tras pe pârtie, este noua distracţie pregătită turiştilor, iar de astăzi, vineri, se inaugurează a doua pârtie din România pe care se poate practica acest “sport”. Investiţia realizată de administratorii Staţiunii Straja ar fi trebuit inaugurată încă de la începutul acestui sezon, însă zăpada puţină a amânat momentul.
Pârtia de snow tubing este amenajată pe Platoul Soarelui din Straja, are o lungime de 200 de metri, iar o instalaţie care trage un colac – în care se aşază turistul – de la baza pârtiei până în vârf, unde colacul este desprins şi coboară cu viteză la vale, pe traseul de tubing. Noua pârtie este prevăzută să servească până la 500 de turişti pe oră, iar deocamdată, preţul pentru o singură urcare este de trei lei.
Administratorii pârtiei se gândesc însă să implementeze şi un sistem pe cartelă, pentru mai multe urcări, aşa cum se întâmplă la instalaţiile de teleski, iar dacă un turist va dori să intre de mai multe ori pe pârtie, preţul ar urma să fie mai mic. Turiştii care vor urca în acest weekend la Straja, începând de sâmbătă, mai au parte de o surpriză. Preţul unui bilet la telegondola din staţiune a fost micşorat printr-o decizie a Consiliului local Lupeni. Astfel, de la 1 februarie, preţul pentru un abonament de 1-4 zile pentru adulţi va fi de 70 de lei/zi, iar pentru copii, de 42 lei/zi. Ieftinirea tarifelor are ca scop atragerea unui număr cât mai mare de turişti în staţiunea Straja.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura