Sport

Legea favoritelor la Realsport

11 x 2 rosuCiprian Marinuţ

Cu excepţia formaţiei Pera II BMW, toate echipele de pe podium din cele trei ligii ale Campionatului Realsport au câştigat meciurile disputate în etapa de la finalul săptămânii. Cel mai categoric succes l-a obţinut Inter Călan din Liga C care a dispus cu 21-2 de Azaria, în vreme ce Roşu, lidera din Liga B, a avut cele mai mari emoţii, câştigând numai cu 6-5 partida cu Boys Team.

Victorii pe linie
Primele patru clasate din Liga A au obţinut victorii pe linie. Lidera Avantaje a dispus cu 5-3 de Tikva Construct, iar ocupanta locului doi, Pera BMW, a trecut cu 3-0 de Liverpool, după un meci în care golurile s-au marcat în ultimele zece minute. Campioana CSD a revenit la linia de plutire după cele două eşecuri consecutive anterioare, întrucât a beneficiat de neprezentarea echipei A.S. FC. Cristur, câştigând meciul cu 3-0. În fine, ultima echipă din „careul de aşi”, Grawe Deva, a reuşit scorul etapei în primul eşalon, învingând cu 8-2 pe E.F.C. Anonimii.

Emoţii în ligile inferioare
În Liga B, lidera Roşu a trăit periculos în meciul cu Boys Team. După primele două minute ocupanta locului opt conducea, surprinzător, cu 2-0, iar la pauză scorul era, în mod neaşteptat şi contrar cursului jocului, de 4-2 pentru aceeaşi echipă, pe fondul unor gafe ale portarului de la Roşu. Situaţia s-a schimbat radical după pauză, iar Roşu a marcat patru goluri consecutive şi a întors scorul la 6-4, pentru ca la final să fie 6-5. Ca un element de curiozitate, toate cele şase goluri ale echipei Roşu au fost marcate de jucători diferiţi. Ocupanta locului secund în Liga B, City Taxi Deva, a câştigat derbiul etapei, scor 7-2 cu Voinţa Vălişoara (locul 4). La rândul ei, Cerna Sântuhalm (locul 3) a completat tabloul victoriilor favoritelor, învingând echipa Doctorii Deva cu scorul de 8–3.
Runda din weekend a adus schimbarea liderei în Liga C. Inter Călan, ocupanta locului doi, a învins cu 21-2 pe Azaria, realizând scorul etapei, şi a urcat pe locul întâi, profitând de faptul că fosta lideră, Diavolii Roşii, a stat. De suferit a avut şi ocupanta locului trei, Pera II BMW, care a pierdut meciul cu Crivis, scor 3-4, şi a fost unica echipă de pe podiumul celor trei ligi învinsă la finalul acestei săptămâni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura