Actualitate

Laurenţiu Nistor, un nou mandat la cârma PSD Hunedoara

02 laurentiu nistor7Oana Mihnea

Sâmbătă, în cadrul conferinţei de alegeri a organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, care a avut loc în municipiul de pe Cerna, deputatul Laurenţiu Nistor (foto) a fost reales în funcţia de preşedinte cu unanimitate de voturi, el fiind acum la al treilea mandat.
Alegerile au avut loc în prezenţa preşedintelui interimar al formaţiunii social-democrate, Liviu Dragnea şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, dar şi a peste 400 de delegaţi, parlamentari şi aleşi locali ai partidului.

Ţintă precisă
„Vreau să vă asigur că, aşa cum mă ştiţi, voi rămâne acelaşi Laurenţiu Nistor. Ţelul meu este ca Partidul Social Democrat în judeţul Hunedoara să fie întotdeauna pe locul întâi. Să câştigăm toate competiţiile în care suntem antrenaţi, să avem cei mai buni candidaţi pentru funcţiile de primari şi consilieri locali şi, nu în ultimul rând, să ne batem să câştigăm preşedinţia Consiliului Judeţean şi să avem aici majoritatea. Munca mea de unul singur nu este posibilă, este important să muncim în echipă şi împreună să depăşim rezultatele obţinute până acum, să fim în măsură să răspundem tuturor solicitărilor cetăţenilor din judeţ adresate PSD. Am convingerea că toţi membrii de partid avem acelaşi ţel, să câştigăm alegerile, să respectăm statutul partidului şi mai ales, să respectăm cetăţeanul. Dacă avem respect faţă de oameni, aceştia se vor îndrepta spre noi“, a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD.
Tot la şedinţa de sâmbătă a fost ales şi Consiliul judeţean al PSD Hunedoara, format din 149 de membri, comisia de Control Financiar alcătuită din 13 membri şi comisia de Disciplină şi Integritate, formată tot din 13 membri. În perioada următoare, consiliul se va întruni pentru a alege Comitetul Executiv judeţean al PSD, alcătuit din 65 de membri şi vor fi desemnaţi direct pe funcţii preşedintele executiv, secretarul executiv, trezorierul, 15 sau 17 vicepreşedinţi şi secretarii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura