ActualitateFlashPolitica si administratie

Laurențiu Nistor: A început modernizarea DJ 705A pe sectorul Orăștie – Costești, unul dintre cele mai importante drumuri din punct de vedere turistic

Infrastructura rutieră de acces spre Ce­tățile Dacice din Munții Orăștiei se moder­nizează cu fonduri europene atrase de Consiliul Județean Hunedoara prin Progra­mul Regional Vest 2021-2027, la care se adaugă o contribuție din bugetul propriu.

Au dat startul lucrărilor
În cadrul proiectului, vor fi modernizați 17,2 km de drum de la Orăștie – intrarea în lo­ca­litatea aparținătoare Căstău, până la ieșirea din Costești.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a fost prezent, ieri, pe șan­tierul lucrărilor de modernizare a acestui im­por­tant drum care leagă mai multe comu­ni­tăți și asigură accesul spre Cetățile Dacice listate în Patrimoniul Mondial UNESCO.
„Iată că ziua cea mare a sosit și am început modernizarea drumului județean 705A, chiar dacă mulți spuneau că nu se va face. Acesta este unul dintre cele mai importante drumuri din punct de vedere turistic și este o lucrare mult așteptată de noi toți. Lucrările au început încă de luni și ne dorim să aducem acest drum la nivelul unui drum național. Am promis că vom face acest drum și ne ținem de cuvânt. Nu promitem niciodată ceea ce nu putem realiza!”, a declarat președintele Con­si­liului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Zeci de podețe
„Ne cerem scuze pentru disconfortul care se va crea în această perioadă, dar la finalul lucrărilor vom merge cu toții pe un drum mo­dernizat în totalitate. Vor fi executate inclusiv lucrări de lărgire și, așa cum a spus preșe­dintele Laurențiu Nistor, drumul va avea în final standardele unui drum național”, a pre­cizat administratorul public Costel Avram, care este și manager al acestui proiect.
Principalele lucrări vizează refacerea struc­turii rutiere, amenajarea de intersecții cu dru­murile laterale, amenajarea de podețe, rea­lizarea șanțurilor și rigolelor de scurgere a apei pluviale, amenajarea unui pod, precum și consolidarea corpului de drum cu ziduri de sprijin.
Lucrările sunt executate de SC PROACTIV SRL, iar proiectarea a fost asigurată de SC Sercotrans SRL. Valoarea contractului de execuție este de 75.057.281 de lei (TVA inclus), iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 24 de luni. (A.N.)

 

Comandat de PSD – filiala Hunedoara.
Executat de SC Media Hunedoreană SRL,
Cod identificare atribuit de AEP: 21240002

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura