Lapidariul din Castelul Corvinilor, niciodată vizitat de turişti

Cristina Ghenea

Deşi deţine o colecţie impresionantă, de aproximativ 70 de piese originale ce datează din secolul XV, lapidariul Muzeului „Castelul Corvinilor” din Hunedoara, nu a fost niciodată deschis vizitatorilor.
Mulţi dintre turişti, dar chiar şi dintre localnicii din municipiu, nici nu au ştiut vreodată că muzeul are aşa ceva, iar asta, pentru că – deşi amenajările lapidariului au început în urmă cu mai bine de cinci ani de zile – nici până astăzi, acesta nu a fost pus la punct aşa cum se cuvine.

Finalizat în proporţie de 70 la sută
Format din trei încăperi, lapidariul este situat în aripa de est a Castelului, lângă fântână şi Turnul Toboşarilor. De fapt, acesta a fost amenajat într-una din fostele pivniţe ale cetăţii, pivniţă renovată în secolele XIX-XX. Amenajarea lapidariului a început în urmă cu mai bine de cinci ani, însă, deocamdată, lucrarea este finalizată doar în proporţie de 70 la sută. Colecţia conţine aproximativ 70 de piese din piatră, printre care portalul intrării de la prima terasă a aripii Matei, blazoanele cu corbul care ţine în cioc un inel, dar şi părţi din burdufurile galeriei din Sala Dietei (n.r. tipice stilului Gothic) şi piese din portalul care înfrumuseţa intrarea în Sala Cavalerilor. Pentru a putea fi vizitat de turişti, nu mai este nevoie decât de o igienizare a încăperilor, de montarea unor panouri informative, care să conţină date despre exponate, şi de angajarea personalului necesar supravegherii lapidariului.
Reprezentanţii Primăriei Hunedoara au în vedere restaurarea întregului muzeu, începând cu reabilitarea acoperişului, iar deschiderea lapidariului face parte, şi ea, din planul de punere în valoare a Castelului. Astfel, cetatea lui Iancu ar putea deveni, în câţiva ani, principalul obiectiv turistic al Transilvaniei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Contestaţii respinse de Tribunalul Hunedoara

Tribunalul Hunedoara a respins, în şedinţa de vineri, 2 noiembrie, cele două contestaţii împotriva deciziei BEJ de admitere a candidaturilor...

Filer, Uscatu şi Cupeţiu rămân în arest

Afaceriştii din municipiul Hunedoara, arestaţi pentru evaziune fiscală şi delapidare, au mai primit 30 de zile de arest. Procurorii au...

Drept la replică

urmare a apariţiei articolului „Guvernele ciocoilor USL şi PDL au dus Termocentrala Mintia în pragul colapsului. Noi o vom salva...

Închide