Comunitate

Lansare de carte: Dorel Vişan, „Cântece pentru glas şi toacă”

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi în parteneriat cu Editura Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca, organizează în ziua de 17 octombrie 2019, ora 18, în cadrul Salonului Hunedorean al Cărţii, care se desfăşoară la Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, un eveniment cultural de înaltă ţinută – întâlnirea cu îndrăgitul actor Dorel Vişan, prezent la Deva în calitate de scriitor. Cu acest prilej, Dorel Vişan îşi va lansa volumul de versuri „Cântece pentru glas şi toacă” şi, în premieră naţională la Deva, volumul de eseuri „Cine-i păzeşte pe paznici? Gânduri de zi şi de noapte”, ambele apărute la Editura Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca.
Remarcat de multă vreme ca poet de mare talent, cu o sensibilitate şi o profunzime excepţionale, Dorel Vişan ne prezintă o poezie străbătută de un puternic filon religios, rod al credinţei puternice a autorului în Dumnezeu şi în tot ce este sfânt.
De la debutul din anul 1995, când a publicat primele sale poezii în revista „Steaua”, versurile sale s-au bucurat de aprecierea unor nume de mare autoritate din cultura română: Fănuş Neagu, Constantin Cubleşan, episcopul-vicar dr. Irineu Pop-Bistriţeanul, Romulus Vulpescu, Costin Tuchilă, Magda Mihăilescu etc. Cei care vor citi poeziile lui Dorel Vişan din volumul „Cântece pentru glas şi toacă” vor înţelege adevărul aprecierii criticului literar Constantin Cubleşan, care spune că actorul „intră (…) în rândul atâtor iluştri animatori ai scenei naţionale, care şi-au dublat argumentele pentru un loc în Panteon prin cultivarea versului, cu toată profesionalitatea unui scriitor autentic.”
Volumul de eseuri „Cine-i păzeşte pe paznici? Gânduri de zi şi de noapte”, prefaţat de scriitorul Mircea Radu Iacoban, este un florilegiu de gânduri, cugetări, observaţii pe care artistul le face cu un acut simţ al realităţii despre lumea care ne înconjoară, despre tot ceea ce a trăit şi trăieşte societatea românească de trei decenii încoace. Fiecare eseu pune în lumină idei de o profunzime remarcabilă ale lui Dorel Vişan, artist care se dovedeşte a fi un veritabil gânditor şi un model etic pentru oricine doreşte să trăiască curat şi demn într-o lume tot mai opresivă.
Volumul de eseuri semnat Dorel Vişan va fi lansat în premieră naţională la Deva, fapt care ne onorează şi ne bucură, iar iubitorii de lectură vor avea privilegiul de a se întâlni cu o personalitate de prim rang a culturii române.
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura