Comunitate

La Ribiţa, Ioan Faur a rămas pe poziţie

Magdalena Şerban

Al treilea mandat de primar a fost bifat şi de edilul din Ribiţa, Ioan Faur (foto). Acesta a câştigat alegerile locale cu 60 la sută, devansându-şi contracandidaţii de la USL şi PP-DD.

“Lumea a venit la vot în proporţie de 85 la sută. Patru ani voi fi alături de consiliul local, format din cinci membrii USP, trei USL şi unul PP-DD. Viceprimarul nu a fost schimbat nici el, a rămas tot Ioan Josan de la USP, aflat la cel de-al doilea mandat. Apă şi canalizare pentru întreaga comună, precum şi o bună infrastructură sunt două aspecte de bază ale programului meu administrativ din următorii ani. De asemenea, drumul judeţean ce ne tranzitează comuna este foarte deteriorat, o porţiune de 12 kilometri fiind numai pământ. Sperăm să fie reabilitat, pentru că ar cântări mult în procesul de modernizare. Lista investiţiilor continuă cu noi proiecte şi lucrări, însă despre ele voi vorbi la timpul oportun. Vreau doar să le mulţumesc consătenilor, pentru că mi-au acordat încredere şi de această dată şi să-i asigur de toată implicarea mea”, a declarat Ioan Faur, referindu-se la proiectele din acest al treilea mandat de primar al comunei Ribiţa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura