Actualitate

La peste trei ani de la moartea fiicei sale şi a altui copil în avalanşa din Retezat, alpinistul Ovidiu Popescu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Adriana Năstase

Tatăl alpinistei Dor Geta Popescu a fost trimis în judecată. El e acuzat de moartea fiicei sale. El e învinuit şi pentru decesul celuilalt alpinist Erik Gulacsi. Drama s-a petrecut în avalanşa din Munţii Retezat, din aprilie 2017.

Organizare defectuoasă
Alpinistul Ovidiu Popescu, tatăl lui Dor Geta Po­pescu, a fost trimis în judecată pentru ucidere în culpă. Decizia a fost luată în urma morţii fiicei sale de 13 ani şi a celuilalt alpinist Erik Gulacsi, de 12 ani.
Ovidiu Popescu este acuzat că a organizat impropriu şi a condus defectuos expediţia din anul 2017. În timpul acesteia fiica sa de 13 ani, Dor Geta Popescu, Erik Gulacsi, de 12 ani, au decedat într-o avalanşă produsă în Masivul Retezat.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului Ge­neral, procurorii de la Secţia penală au trimis în ju­decată, ieri, un inculpat, precum şi o persoană juri­dică (o asociaţie constituită în scopul de a or­ganiza expediţii în munţi înalţi, a promova activităţi sportive la mare altitudine, a dezvolta şi susţine practicarea sporturilor şi a activităţilor montane, sporturilor extreme la nivel de performanţă şi re­crea­tiv), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Surse judiciare au confirmat pentru Agerpres că cel trimis în judecată este Ovidiu Popescu. El e tatăl alpinistei Dor Geta Popescu. Persoana juridică este Asociaţia “Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov”.

Ce susţin procurorii în rechizitoriu
„Fără călăuzirea grupului pe un traseu cu ex­punere la producerea avalanşei în condiţii nivo­logice, de relief şi de vreme apte să conducă la de­clan­şarea ei şi în lipsa oricăror alte măsuri de prevedere şi siguranţă pe care trebuia şi putea să le ia (asigurarea serviciilor unui ghid montan calificat, informarea corectă asupra vremii, considerarea şi aprecierea stării meteo constatate la faţa locului cu consecinţa păstrării unei distanţe între membrii grupului 6-10 metri, utilizarea unui echipament adec­vat, prinderea în corzi ancorate), avalanşa nu ar fi avut loc sau cel puţin nu ar fi surprins şi an­tre­nat membrii grupului, lipsind consecinţa producerii unor leziuni traumatice la cei doi copii, in­com­pa­tibile cu viaţa”, susţin procurorii. Rechizitoriul îm­pre­u­nă cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Haţeg.

Cum şi-a pierdut viaţa Dor Geta Popescu
Cei doi participau, alături de tatăl Getei, alpinistul Ovidiu Doru Popescu, şi alţi apropiaţi la o ascen­siune din circuitul “7 Munţi din Grădina Carpaţilor”.
În dimineaţa zilei de 22 aprilie 2017, un grup de persoane în care se aflau şi copii, condus de al­pinistul Ovidiu Popescu, a plecat de la o cabană situa­tă în Munţii Retezat. Ei voiau să se deplaseze pe Vârful Peleaga. Grupul a fost surprins de o ava­lanşă în locul denumit “Căldarea Berbecilor”. Ză­pada care a venit la vale a antrenat şi resturi de bolovani. Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi au de­ce­dat după ce au fost surprinşi de avalanşă. Ope­raţiunea de recuperare a celor doi adolescenţi de­cedaţi în Retezat a durat aproape 12 ore,
Dor Geta Popescu avea un mare vis. Îşi dorea să fie prima alpinistă din lume care termină circuitele Seven Volcanoes şi Seven Summits. La fel şi Erik Gulacsi. El îşi dorea mult să înceapă şi să termine cele două circuite extrem de dificile. Sora Getei Popescu – Crina „Coco” Popescu reuşise pe 26 ianuarie 2011 să încheie circuitul Seven Volcanoes, devenind prima şi cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat fiecare cel mai înalt vulcan. Dor Geta Popescu era considerată alpinista fenomen a României. La doar 13 ani, reuşise să intre deja în Cartea Recordurilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura