ComunitateFlash

La iniţiativa primarului Petru Mărginean: Acţiune concertată a tuturor cultelor din Deva pentru familia Bodnariu

02 slujbe la DevaNatalia Bumbac

Ieri, în bisericile din Deva, aparţinând tuturor cultelor religioase, s-au rostit rugăciuni şi predici în ajutorarea familiei Bodnariu, căreia statul norvegian le-a luat copiii pentru a-i da spre adopţie. Iniţiativa a plecat de la autorităţile locale ale municipiului, care se alătură demersurilor întreprinse de statul român pentru a atrage atenţia asupra situaţiei grave în care se află familia de români stabilită cu traiul în statul scandinav.

Momente emoţionante pentru credincioşi
„La nivel intern am avut o acţiune de solidaritate cu familia Bodnariu şi cu alte familii de români din Norvegia, cum ar fi familia Nan, cărora statul le-a răpit copiii. Am avut un moment emoţionant astăzi la biserică, atunci când le-am vorbit credincioşilor despre copiii familiei Bodnariu. După o binecuvântare a unui copil, am spus că există un băiat, de trei luni, care a fost răpit de la sânul mamei şi care ar putea să nu mai fie crescut de părinţii săi. Ne-am rugat pentru înţelepciunea autorităţilor norvegiene. Primarul municipiului Deva a avut ideea concertării eforturilor tuturor cultelor”, a afirmat dr. în teologie Timotei Rusu, pastorul bisericii Creştin Baptiste „Sfânta Treime” din Deva.
„Este un act de solidaritate pe care Biserica Ortodoxă îl face la nivelul întregii ţări, pentru susţinerea valorilor creştine. Este luat dreptul familiei de a-şi creşte copiii. Astăzi, în tot cuprinsul Episcopiei Devei şi Hunedoarei s-au rostit rugăciuni pentru familia greu încercată. La ora 12 au sunat clopotele în toate bisericile. La această acţiune s-au alăturat autorităţile locale din Deva. Avem în vedere şi acţiuni stradale pentru a ne arăta solidaritatea cu familia Bodnariu”, a afirmat preotul Gabriel Miricescu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

„Organizăm şi acţiuni stradale”
„A fost o acţiune comună la care s-au alăturat toate cultele din Deva. La ora 12 au bătut clopotele în toate bisericile, s-au rostit rugăciuni. Dacă nu se va schimba nimic în situaţia familiei Bodnariu, avem în plan să organizăm manifestări stradale, pentru a fi şi mai vizibili. Cel mai fericit pe pământ eşti în familie, o valoare de bază care se regăseşte în toate cultele creştine”, a afirmat Petru Mărginean, primarul municipiului Deva. Edilul Devei a adăugat că speranţa sa esta ca în urma acestor eforturi concertate, la care să se alăture cât mai mulţi oameni, copiii familiei Bodnariu să revină la părinţii lor, fiind vorba de un alt moment în care românii trebuie să-şi arate solidaritatea.

3 comentarii la „La iniţiativa primarului Petru Mărginean: Acţiune concertată a tuturor cultelor din Deva pentru familia Bodnariu

  • Daca ati fi avut credinta in adevar si dreptate ,ati fi avut grija de copiii de la noi din judet si de pe la sate unde nu le este asigurat dreptul la un robinet cu apa si la un wc in interiorul scolii ,la o bursa mai mare si la o masa calda gratuit pentru a fi stimulati sa invete mai bine .

    Sfantul Dreptatii !

  • Curat murdar domnule primar. E doar un exercitiu de publicitate electorala pentru a-i atrage de partea ta pe cei din cultul penticostal care este destul de mare in Deva. E,insa, o publicitate ieftina.

  • Orice ar face un primar pt unii nu e bine. De copiii din Deva nu trebuie sa aiba grija doar primarul. In ce ii priveste pe cei din Norvegia, va invit sa vizitati acest site sa vedeti la cel abuzuri se dedau vikingii:

    http://delightintruth.com/

    Nu e vorba de un singur caz. Sunt peste 1000 de rapiri abusive din familii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura