La Ilia, primul telework din judeţ

19 martie 2010 | 1 Comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Sorina Popa

Ieri, la Ilia, a fost lansat proiectul „Noi oportunităţi de ocupare în mediul rural prin telework“. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

81 de tineri cursanţi

La inaugurarea telecentrului de la Ilia au participat directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Vasile Iorgovan, subprefecţii Dorin Gligor şi Ioan Inişconi, primarul comunei Ilia, Marius Omotă, rectorul Universităţii 1 Decembrie din Alba Iulia.

În cadrul telecentrului de la Ilia, vor fi cursanţi 81 de tineri sub 35 de ani, cu domiciliul la sate, în câte trei serii. Locaţia se află la sediul Primăriei Ilia, dotarea telecentrului fiind de ultimă generaţie, cu 18 calculatoare, imprimante laser, centrală telefonică, videoproiector, ecran de proiecţie. Simultan cu teleworkul de la Ilia, au fost realizate şi altele în câteva judeţe din Ardeal.

Participanţii vor beneficia de pregătire sub formă de iniţiere sau perfecţionare în domeniile contabil, designer pagini web, limba engleză, operator de introducere-validare date, asistent relaţii publice şi comunicare, operator calculator şi reţele, operator vânzări prin telefon, competenţe antreprenoriale şi limba italiană.

„Să scădem şomajul”

„Fiecare modul va avea 120 de ore, asigurându-se astfel un total de formare profesională de 1.080 de ore. Prin experienţa acumulată pe perioada orelor de curs, participanţii vor putea fi încadraţi cu sprijinul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Hunedoara, în cadrul unor companii. Intenţionăm ca, în urma acestor cursuri, să facilităm angajarea a cel puţin 15 persoane”, a declarat Vasile Iorgovan, directorul AJOFM Hunedoara.

„Nu întâmplător, acest telecentru s-a deschis la Ilia. Administraţia locală de aici – îndeosebi primarul Marius Omotă – este foarte deschisă la problemele care vizează crearea de locuri de muncă şi, totodată, la nou“, a afirmat subprefectul Dorin Gligor. „Avem o mare provocare, scăderea şomajului, pe care trebuie s-o rezolvăm în timp cât mai scurt”, a mai spus el.

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Dr. Firczak Gheorghe spune:

    Îmi cer mii de scuze dar eu simt cum îmi creşte zahărul în sânge când apar aceste barbarisme lingvistice gen “telework”. Primul care le defineşte astfel este Bogdan Petriceicu Haşdeu când a condamnat atât excesele latinismului dar şi folosirea nepotrivită şi exagerată a unor cuvinte străine care au corespondent în limba română. Italienii, francezii, polonezii, ungurii ştiu să îşi apere limba de influenţele nepotrivite. Noi nu ştim ? Presa ar trebui să aibă un rol major în acest sens.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
La vânătoare de… patron

Supărat că bărbatul pentru care lucra cu ziua nu mai doreşte să îl ajute prin gospodărie, un tânăr din comuna...

„Se urmãreşte falimentarea Termocentralei Mintia”

Liderul organizaţiei judeţene a PC, Petru Mărginean, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că situaţia economică a judeţului este...

Bolnavii de SIDA, discriminaţi de dentişti

Cu toate că soarta i-a bătut o dată atunci când le-a dat această boală cumplită, bolnavii de SIDA sunt daţi...

Închide