ActualitateFlash

La Haţeg, va funcţiona un RMN

Cristina Ghenea

În mai puţin de o lună, la Spitalul din Haţeg, va funcţiona un RMN (Rezonanţă Magnetică Nucleară). Este al doilea aparat de acest gen care va funcţiona în judeţul Hunedoara, după cel de la spitalul din Petroşani.

Reparat din banii primăriei
La Haţeg, RMN-ul a fost achiziţionat în urmă cu doi ani, însă, avea o defecţiune, astfel că medicii nu-l puteau utiliza. Potrivit directorului medical al unităţii, dr. Ştefan Iancu (foto), partea de răcire a aparatului avea un defect, iar din această cauză, miezul se supraîncălzea. Aparatul este de performanţă medie. „Din păcate, aproape săptămânal, suntem nevoiţi să trimitem mulţi pacienţi pentru investigaţii la RMN-ul din Petroşani. Cerinţa este mare, este nevoie de asemenea investigaţii medicale”, a declarat dr. Ştefan Iancu. Aparatul a fost reparat de o echipă de specialitate din Germania, iar costurile, de 500.000 de lei, au fost acoperite din bugetul local al oraşului Haţeg, în timp ce câştigurile care vor fi înregistrate în urma funcţionării acestuia vor intra în bugetul spitalului. Personalul din cadrul Secţiei de radiologie a Spitalului din Haţeg va fi instruit până la începutul lunii iulie.

2 comentarii la „La Haţeg, va funcţiona un RMN

  • aparatul nu a avut o garantie la inceput ,cum de s-a defectat, o prostie ce sa mai zic

  • am inceput cu stangul asta nu e bine trebuia sa aiba o garantie dar daca a stat pe holurile spitalului ca si CT la Hunedoara atunci……

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura