Comunitate

La Gurasada, oameni nemulţumiţi de sumele primite pentru terenurile acoperite de autostradă: Se judecă pentru bani cu CNADNR

04 Silviu Nan primar gurasada (2)Magdalena Şerban

În cazul tronsonului de autostradă Lugoj-Deva, se pare că statul român a fost cam strâns la pungă atunci când a venit vorba de despăgubiri. Unii localnici din Gurasada nu au dorit să accepte suma stabilită de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), considerând-o sfidător de mică, aşa că au apelat la instanţă.
Dacă înainte, cei mai norocoşi proprietari de terenuri care au trebuit să le cedeze pentru construcţia obiectivului de interes naţional au pus mâna pe 7 euro pe metrul pătrat, pentru  exproprierile aferente tronsonului de autostradă Lugoj-Deva, CNADNR-ul nu a oferit decât 0,30 euro pe metrul pătrat.
„În prima fază, s-a făcut o evaluare a terenurilor şi s-a stabilit tariful de 1,18 euro pe metrul pătrat. S-au întocmit actele necesare în vederea exproprierii, dar după o anumită perioadă s-a făcut o nouă evaluare, pentru că reprezentanţii CNADNR-ului nu au fost de acord cu suma respectivă şi s-a ajuns la 1 leu pe metrul pătrat. Apoi, unor localnici nu le-a convenit cât au primit şi au luat calea instanţei. Dar dacă ar fi să ne ghidăm după indicatorii pieţei imobiliare de acum, tariful pe metru pătrat de teren extravilan este cam tot pe acolo, adică în jur la 1 leu. Un hectar se cumpără cu circa 10.000 de lei în zona noastră. Însă, banii pentru evaluator şi avocaţi, drumurile către tribunal şi toate cheltuielile unui astfel de proces pică tot în sarcina oamenilor, pentru că sunt câteva persoane care au acţionat în judecată compania şi speră să aibă câştig de cauză. Au apelat la justiţie doar câţiva cetăţeni, din cauză că majoritatea au deţinut suprafeţe mici de teren şi nu se justificau costurile unei dispute juridice”, arată Silviu Nan (foto), primarul comunei. De precizat că la Gurasada, 450 de parcele au fost afectate de construcţia autostrăzii, dintre acestea, administraţia locală deţinând circa 60 de poziţii, restul însemnând proprietari privaţi, adică aproximativ 250 de persoane. Cea mai mică suprafaţă afectată a fost de 10 metri pătraţi, iar cea mai mare nu a depăşit un hectar.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura