La Constanţa se vor acorda titlurile naţionale pe echipe ale junioarelor

Sala Sporturilor „Simona Amânar” din Constanța va fi luată cu asalt de 183 de gimnaste junioare. Cele mai mici dintre sportive vor participa, în perioada 29 iunie – 3 iulie, la Concursul Național pe categorii de vârstă (etapa finală), Campionatul Național pe Echipe și Individual al Junioarelor III și II, etapa a II-a, Seria competițională A și la Campionatul Național pe Echipe al Junioarelor I.

Pe echipe
Gimnaste cu vârsta cuprinsă între 9 și 15 ani, de la Centrele Naționale Olimpice pentru Pregătirea Junioa­relor (CNOPJ) Deva, Constanța și altele, reprezentând 18 cluburi, vor fi prezente la competiția organizată de Federația Română de Gimnastică, DJTS Constanța și CS Farul. Astăzi este programat Concurs Național pe Categorii de vârstă, etapa finală, cu participarea la individual a gim­nastelor de la nivelul 4,5,6 și 7 com­pe­tițional. Vineri va fi concursul pe echipe la aceste nivele, pentru ca duminică să urmărim întrecerea din cadrul Campionatul Național pe echipe al Junioarelor de categoria I.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.