Comunitate

La CEH, continuă negocierile pentru contractul colectiv de muncă

04 Petrica NicaMagdalena Şerban

Conflictul declanşat de Sindicatul „Muntele” din Valea Jiului a fost stins săptămâna trecută, în urma unei întâlniri între directorul general interimar al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Aurel Niculescu, şi preşedintele organizaţiei sindicale, Petre Nica (foto). Astfel, de marţi, au început negocierile referitoare la noul şi unicul contract colectiv de muncă de la nivelul CEH, însă finalizarea acestora depinde de aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli.

„Finalizarea negocierilor depinde şi de data la care va fi aprobat bugetul. Noi acum negociem o parte a contractului colectiv de muncă, dar prevederile cu implicaţii financiare nu pot fi negociate decât după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli. Prin urmare, nu putem previziona un termen de finalizare a negocierilor, în momentul de faţă”, a spus Aurel Niculescu. De precizat că sindicatul „Muntele“ reuneşte minerii de la exploatările de huilă viabile din Valea Jiului (Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan), dar are şi un Departament Energetic din care fac parte sindicalişti de la termocentralele Mintia şi Paroşeni. În ceea ce-i priveşte pe liderii de sindicat, ei vor negocia atât în numele minerilor, cât şi a energeticienilor. Până acum, la nivelul entităţii economice existau două tipuri de contracte de muncă: unul pentru partea energetică şi altul pentru cea minieră.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura