Politica si administratie

La Buceş, primarul a biruit zăpada

Magdalena Şerban

A nins mult peste comuna Buceş, ceea ce l-a pus pe jar pe primarul Traian Mărcuş Achim (foto). Spre norocul locuitorilor de aici, edilul şef a început să ia măsuri încă din toamnă, pentru ca drumurile de acces să nu fie blocate, începând cu căderea primei zăpezi.

“Am avut probleme cu zăpada în patru sate aparţinătoare comunei, din cauza poziţiei acestora, fiind aşezate la munte. Stratul de nea a atins 1-1,5 metri. Utilajele de deszăpezire de la primărie le-am trimis, prin rotaţie, în fiecare localitate, până ce am văzut totul rezolvat. Avem noroc cu ele. Le-am achiziţionat printr-un credit contractat acum cinci ani, dar merită toţi banii. Toamna, aducem cu ele material antiderapant pentru iarnă, iar vara, deschidem drumuri. La noi, casele sunt grupate în cătune şi la fiecare trebuie drum trasat. E mult de lucru, pentru că trebuie să le asigurăm tuturor localnicilor, aceleaşi condiţii, de la drumuri, până la iluminatul public. Este o iarnă grea nu numai din punct de vedere meteorologic, ci mai ales al costurilor implicate”, a spus Traian Mărcuş Achim, primarul comunei Buceş.

One thought on “La Buceş, primarul a biruit zăpada

  • Felicitari domnule Primar si totodata angajatilor Primariei , deoarece ati reusit ca drumurile sa arate mult mai bine ca in orase. Se vede ca bucesul are la conducere oameni gospodari.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura