La Brad se construieşte o centrală termică de 66 milioane de lei
Magdalena Șerban
Lucrările la noua centrală termică a municipiului Brad respectă graficul de execuție. Sistemul de termoficare a municipiului Brad va fi eficientizat prin construirea acestei noi centrale termice.
Prin Programul de Termoficare
Centrala este construită de către administrația publică locală a municipiului Brad cu fonduri accesate prin Programul Termoficarea al Ministerului Dezvoltării și Administrației Publice. Valoarea proiectului este de 66.000.000 de lei, din care până acum a fost derulata prima parte, respectiv conducta de racord de la noua centrală la sistemul de distribuție a energiei termice în municipiu. De asemenea, s-au executat lucrările la gospodăria de combustibil.
„Au fost achiziționate echipamente de producere a energiei termice și se execută lucrări la incinta cazanelor. În cursul acestui an, dacă nu sunt probleme deosebite, ar putea fi pusă în funcție o primă parte a echipamentelor. Finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a centralei va duce la o scădere a prețurilor de producere a energiei termice în municipiului Brad. Noua centrală va funcționa cu păcură, gaz metan și biomasă”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.