Comunitate

La Beriu, veşti bune la început de an

Magdalena Şerban

Guvernul a aprobat săptămâna trecută, ordonanţa prin care decizia de a creşte taxele şi impozitele aferente anului 2013 o lasă la latitudinea autorităţilor locale. Emil Bîc (foto), edilul-şef din Beriu, nu a subscris însă acestui posibil proces de indexare cu 16,05 procente, spunând pas măririi birurilor.

Lumea e săracă
„În Beriu, taxele şi impozitele locale vor rămâne la nivelul celor din 2012.  De când sunt eu la cârma primăriei (mă aflu la al doilea mandat), nu am mărit decât o singură dată dările, şi atunci, în funcţie de rata inflaţiei. Promovez o fiscalitate cât se poate de redusă, pentru că este preferabil să se practice taxe şi impozite mici, dar care să fie încasate efectiv, fiind suportabile de către cetăţeni, decât taxe şi impozite mari, încasate cu o rată redusă, din cauza incapacităţii localnicilor de a le plăti”, a subliniat Emil Bîc.

Proiectele vor continua
Pe de altă parte, investiţiile începute anul trecut trebuie finalizate. Aşa se face că după implementarea proiectului de alimentare cu apă potabilă a satelor aparţinătoare comunei Beriu, cel mai important obiectiv al administraţiei locale a devenit realizarea canalizării. „Beriu, Căstău, Sibişel, Sereca şi Orăştioara de Jos sunt satele în care se pretează introducerea canalizării. În acest sens, urmează semnarea contractului de finanţare la proiectul depus şi câştigat pe fonduri de mediu şi, bineînţeles, mai apoi, susţinerea licitaţiei de atribuire. Cât despre bugetul local şi cum ne va putea sprijini el în demersurile noastre, încă nu mă pot pronunţa, până nu văd despre ce este vorba, adică cifrele exacte. Ştiu doar că trebuie să asigurăm cofinanţarea pentru proiectul accesat pe Măsura 313 (200.000 euro), ce vizează un centru de informare turistică. Plus reparaţii de drumuri, terenul de fotbal trebuie finalizat şi mai sunt necesare multe alte lucrări cotidiene. De asemenea, prin GAL-ul din care facem parte, sperăm să se concretizeze în acest an, asfaltarea unui drum comunal“, a mai arătat primarul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura