Actualitate

KLANDESTIN, un hip-hoper din Deva, şi-a lansat primul videoclip

07 KlandestinMircea Crivăţ

Florin Turca (foto) are 29 de ani, este din Deva şi are o pasiune la care nu renunţă. Să devină un cunoscut cântăreţ de hip-hop. Pasiune la care n-a renunţat nici după cei şapte ani petrecuţi după gratii, despre care el zice că i-a făcut nevinovat, în locul altuia. Numai că poliţiştii şi judecătorii au fost de altă părere şi l-au condamnat la închisoare pentru complicitate la tâlhărie.
Cum toate penitenciarele au activităţi culturale, iar deţinuţii care au anumite talente sau pasiuni, le pot exprima în cadrul diferitelor acţiuni organizate acolo, Florin Turca, al cărui nume de scenă este Klandestin, a profitat de acest lucru, compunându-şi melodiile şi interpretându-le în spectacolele organizate în penitenciar.
S-a eliberat în primăvara lui 2012, şi de atunci n-a pierdut timpul şi s-a apucat de cântat prin diferite cluburi şi la spectacole din judeţ şi din afara lui, mai exact în Cluj, Arad şi Timişoara.
Piesele compuse şi interpretate de el sunt o combinaţie de hip-hop cu gangsta. Vrea să scoată un album cu piesele lui. Dar lucrurile nu merg chiar aşa uşor, spune Florin. Totuşi, de curând, a avut parte de prima satisfacţie. A reuşit să realizeze primul său videoclip, care deja este postat pe Youtube şi are numeroase vizualizări.
Videoclipul se numeşte „Klandestin de la 6 ani”, iar în el solistul îşi cântă povestea vieţii sale de la şase ani până în prezent. Mai precizează că acest videoclip a fost realizat de DevaFilm. Klandestin mai spune că are pregătite pentru înregistrare încă şase melodii şi speră ca până la sfârşitul anului să finalizeze 10 melodii pe care să le includă în viitorul şi primul său album.
Ne roagă să mai precizăm că nu ar fi reuşit să scoată acest prim videoclip, dacă n-ar fi fost sprijinit financiar de Ovidiu Ioescu-Pera, care l-a sponsorizat şi l-a şi ajutat în realizarea lui.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura