Judoka Larisa Cadar, medalie de bronz la campionatul naţional

17 octombrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

În perioada 12-14 octombrie, la Ploieşti-Brazi s-a desfăşurat finala Campionatului Naţional de judo newaza (luptă la sol) la care au participat circa 500 sportivi din întrega ţară la categoriile de vârstă cuprinse între 11 şi 15 ani.
La această ediţie, sportiva Larisa Cadar (foto), în vârstă de 14 ani, legitimată la CNS Cetate Deva, pregătită de prof. Dan Gârbovan, s-a clasat pe locul III la U15 categoria + 52 kg şi a cucerit medalia de bronz.
Un rezultat bun a înregistrat şi Roland Benţe, care a ocupat locul V (pierzând lupta pentru medalia de bronz) la categoria U 11 ani-50 kg. El este pregătit la clubul devean de către Constantin Vasiliu.
CNS Cetate Deva va fi gazda etapei finale a Campionatului naţional pe echipe U 21 ani şi a întrecerilor de newaza la această categorie de vârstă, în perioada 27-28 octombrie, dar până atunci, la finalul acestei săptămâni, 14 sportivi de la CNS Cetate Deva vor participa la un puternic turneu internaţional la Tg. Mureş, unde vor fi prezenţi la întreceri circa 800 de sportivi reprezentând 77 de cluburi sportive din opt ţări, printre invitaţi fiind şi sportivi din Japonia.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Cu tractorul pe drum, beat şi fără lumini

Marţi seara, în jurul orei 21,00, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Lăpugiu de Jos, în...

Tâlhar la 17 ani, prins de poliţişti

Un adolescent, în vârstă de 17 ani, a urmărit un pensionar până în scara blocului situat în centrul municipiului, şi...

Procesul femeii care şi-a înjunghiat şeful merge mai departe

Procesul femeii din Orăştie care şi-a înjunghiat şeful la locul de muncă are loc la Tribunalul Hunedoara, iar la primul...

Închide