Categories: Sport

Jiul trãieşte cu… speranţa promovãrii

Vicepreşedintele Jiului Petroşani, George Boboc, crede că gruparea alb-negrilor va reuşi un retur „colorat” cu victorii şi ascensiune în clasament, care se va finaliza cu promovarea în eşalonul secund.
Dacă Steaua poate…
Oficialul grupării patronate de Alin Simota este optimist în ceea ce priveşte parcursul echipei în returul campionatului Ligii a III-a. George Boboc spune că oficialii grupării nici nu concep să nu se bată pentru promovare până la capăt, chiar dacă la jumătatea competiţiei, jiuliştii sunt la şapte puncte de lidera clasamentului, ACS Recaş. „Dacă Steaua, care e la opt puncte distanţă de lidera Dinamo, crede în posibilitatea de a câştiga titlul, noi de ce nu am spera că vom promova. Avem încredere că putem să revenim în lupta pentru locul întâi şi chiar să o câştigăm, deşi dacă suntem la şapte puncte de primul loc”, a spus George Boboc. Vicepreşedintele Jiului mai crede că unii jucători au fost departe de aşteptările oficialilor şi pretenţiile lor salariale. „Aportul unor jucători cu pretenţii a lăsat de dorit. Sper ca aceştia să îşi revină în retur”, a precizat oficialul grupării alb-negre.
Între record şi… apă caldă
Jiul Petroşani a terminat turul de campionat cu un record de invincibilitate, adunând 10 jocuri fără înfrângere, performanţă ce a mai salvat puţin din evoluţia ştearsă a unor jucători. Lotul alb-negrilor are programată reluarea pregătirilor pe data de 16 ianuarie 2012, însă fotbaliştii condiţionează începerea antrenamentelor de rezolvarea problemei apei calde la Stadionul „Jiul”. „Băieţii au făcut doar duşuri reci în tur. Sper ca în pauza competiţională, problema apei calde să fie rezolvată, pentru că jucătorii au spus că vor refuza să se mai antreneze în aceste condiţii precare”, a declarat antrenorul Marin Tudorache. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

COMUNICAT DE PRESĂ. Investiție de peste 28 de milioane de lei pentru un sistem modern de screening și diagnostic la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, face un pas decisiv…

8 ore ago

Uneori, graba nu pune în pericol doar vieți omenești…

Astăzi, „radarul” colegilor noștri de la Poliția Orașului Uricani a surprins un participant neașteptat la…

8 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după un act de tâlhărie comis asupra concubinei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit de urgență în urma unui apel la…

8 ore ago

Protest la Finante. Finanţiştii din Hunedoara au protestat timp de 2 ore. Motivul? Noua lege a salarizării le scade salariile.

Comunicatul de presa de azi al organizatiei noastre, prezentat si in articolul de mai jos:…

12 ore ago

Bărbat de 44 de ani arestat după ce și-a amenințat fosta concubină și a încălcat ordinul de protecție, în comuna Romos

Un bărbat de 44 de ani, din comuna Romos, a fost reținut și apoi arestat…

12 ore ago