Actualitate

Jaf pe Transalpina

Într-o singură noapte, şoseaua de altitudine a fost lăsată fără echipamentele de dirijare şi semnalizare de către mai mulţi hoţi.

Transalpina, chiar dacă se află în inima munţilor, a fost o atracţie constantă pentru hoţi, iar numeroase indicatoare rutiere au fost distruse ori furate. Indicatoarele au fost furate pentru ţeava metalică, numai bună la garduri sau porţi. Ultimul atac a avut loc zilele trecute, pe timpul nopţii, iar hoţii au furat ”ochii de pisică” abia montaţi pe parapeţii de protecţie. Drumarii au constatat la nici 24 de ore de la montare că au dispărut. Catadioptriile au fost montate luni, iar la inspecţia de a doua zi s-a constatat lipsa lor. Echipamentele sunt deosebit de importante pentru dirijarea traficului pe timp de ceaţă sau noaptea, iar în lipsa lor şoferii sunt în permanent pericol. Conducerea Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu a sesizat poliţia şi a fost întocmit un dosar penal în acest caz. Transalpina (DN 67C), cunoscut şi ca „Drumul Regelui” sau „Poteca Dracului”, este cel mai înalt drum rutier din România, atingând altitudinea maximă în Pasul Urdele – 2.145 m. Drumul traversează Munţii Parâng de la nord la sud şi face o paralelă cu Valea Oltului şi Valea Jiului, iar pe perioada în care este deschis este o atracţie pentru numeroşi turişti. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura